Restricţie de circulaţie la Reşiţa pentru extinderea reţelei de canalizare
Circulaţia rutieră va fi închisă sâmbătă, 13 ianuarie, la Reşiţa, pe podul peste Bârzava, care face legătura dintre strada Căminelor şi Platforma CROSI.
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 ianuarie 2024, 09:35 / actualizat: 12 ianuarie 2024, 16:26
Restricţia este valabilă între orele 09:00 şi 19:00, şi este necesară pentru extinderea reţelei de canalizare, anunţă Primăria Reşiţa.
„Se intervine la intrarea pe pod pentru extinderea reţelei de canalizare menajeră, care face legătura dintre Platforma Mociur şi zona intersecţiei străzii Căminelor şi Calea Caransebeşului. Ne cerem scuze comercianţilor ce desfăşoară activităţi pe platforma CROSI, pentru disconfortul creat.„