Ascultă Radio România Reșița Live

A 35-a zi de război: Statul Major al armatei ucrainene afirmă că trupele ruse se regrupează pentru a se concentra asupra estului ţării

30.03.2022

A 35-a zi de război: Statul Major al armatei ucrainene afirmă că trupele ruse se regrupează pentru a se concentra asupra estului ţării

Articol editat de Sebastian Dragomir, 29 martie 2022, 06:28 / actualizat: 30 martie 2022, 12:38

Statul Major al armatei ucrainene consideră că trupele ruse se regrupează pentru a-şi concentra eforturile în estul Ucrainei şi că ‘aşa-zisa retragere a trupelor’ Moscovei poate fi o rotaţie a anumitor unităţi, potrivit ultimului raport de război dat publicităţii în cea de-a 35-a zi a invaziei ruse, transmite miercuri EFE.

Conform raportului, citat de agenţia ucraineană Ukrinform, ‘unităţi separate ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse continuă să se retragă din regiunile Kiev şi Cernigău. Există unele semnale că trupele ruse se regrupează pentru a-şi concentra eforturile în direcţia est’.

Deocamdată – transmite Statul Major ucrainean – aşa-zisa ‘retragere de trupe’ poate fi o rotaţie a anumitor unităţi, care are ca obiectiv să păcălească liderii militari ai forţelor armate ale Ucrainei şi să lase impresia greşită că Rusia nu intenţionează să încercuiască Kievul.

La întrevederea pe care delegaţiile ucraineană şi rusă au avut-o marţi la Istanbul, partea rusă a anunţat că trupele sale îşi vor reduce presiunea militară asupra Kievului şi a altor oraşe din Ucraina, în special la Cernigău (nord), la graniţa cu Belarus.

Cu scopul de a spori încrederea reciprocă şi a crea condiţiile necesare pentru continuarea negocierilor şi atingerea obiectivului de a ajunge la şi a semna un acord, Rusia a decis să-şi reducă semnificativ activitatea militară din jurul Kievului şi Cernigăului’, a declarat marţi ministrul adjunct al apărării din Rusia, Aleksandr Fomin.

Autorităţile ucrainene spun că intensitatea atacurilor ruse asupra oraşelor Kiev şi Cernigău s-a menţinut

Autorităţile ucrainene au declarat însă că este ‘prea devreme’ pentru a confirma că ruşii şi-au respectat promisiunea de a reduce atacurile asupra oraşelor Kiev şi Cernigău.

Sirenele antiaeriene au sunat în aproape toată Ucraina în timpul nopţii, au avut loc bombardamente la Cernigău, în regiunea Hmelniţki, mai multe rachete au fost doborâte deasupra Kievului‘, a anunţat Vadim Denisenko, consilier al Ministerului de Interne ucrainean, citat de agenţia Interfax-Ukraina.

Putem chiar spune că unele unităţi şi echipamente (ruseşti) intră pe teritoriul Belarusului. Aceasta este mai degrabă o rotaţie a trupelor pentru lingerea rănilor decât o suspendare reală a ostilităţilor‘, a insistat el.

Guvernatorul Cernigăului, Viaceslav Ceaus, a declarat miercuri că nu a sesizat niciun respiro în ofensiva rusă, în pofida promisiunilor făcute de Moscova. ‘Oare noi chiar credem (această promisiune)? Evident că nu’, a scris Ceaus pe aplicaţia sa de Telegram, citat de Reuters.

”Scăderea activităţii’ militare în regiunea Cernigău a fost manifestată de către duşman prin bombardarea (oraşului) Nijîn, inclusiv pe cale aeriană, şi toată noaptea au lovit (oraşul) Cernigău’, a explicat el.

Totodată, oficiali ucraineni au anunţat că s-au înregistrat bombardamente în jurul capitalei Kiev şi al oraşului Cernigău miercuri dimineaţa, în pofida promisiunilor ruşilor de a-şi reduce operaţiunile militare. Totuşi, capitala în sine nu a fost bombardată în timpul nopţii, a declarat viceprimarul Kievului, Mikola Povoroznilk, la postul naţional de televiziune. ‘Noaptea a trecut în relativă linişte, în sunetul sirenelor şi al schimburilor de focuri de pe câmpurile de luptă din jurul oraşului, dar oraşul în sine nu a fost bombardat’, a precizat el.

Şi guvernatorul regiunii Hmelniţki (vest), Serhii Hamalîi, a anunţat miercuri că în cursul nopţii forţele ruse au lovit trei situri industriale. Guvernatorul ucrainean nu a dat detalii cu privire la ţinte, dar a spus că incendiile izbucnite au fost ‘localizate’ şi că se fac verificări pentru a stabili dacă s-au înregistrat victime.

În fine, guvernatorul din Lugansk (est), Serghii Gaidai, a postat pe aplicaţia Telegram că zone rezidenţiale din oraşul Lisiceansk au fost bombardate de artilerie miercuri dimineaţa. ‘Mai multe clădiri înalte au fost avariate. Informaţiile privind victimele sunt verificate. Multe clădiri s-au prăbuşit. Serviciile de urgenţă încearcă să-i salveze pe cei care mai sunt în viaţă’, a transmis el, citat de Reuters.

În acelaşi timp, guvernatorul regiunii Doneţk (est), Pavlo Kirilenko, a declarat că forţele ruse bombardează aproape toate oraşele de-a lungul liniei de front ce separă teritoriul aflat sub controlul guvernului ucrainean de zonele controlate de separatiştii proruşi din această regiune. Kirilenko a avertizat la televiziunea de stat ucraineană că situaţia s-ar putea înrăutăţi pe măsură ce forţele ruse îşi concentrează eforturile pentru a ataca regiunea Doneţk.

Potrivit raportului de miercuri dimineaţă al Statului Major ucrainean, trupele ruse ‘încearcă să menţină frontierele capturate’ şi nu realizează ‘acţiuni ofensive active’. De exemplu, în Sloviansk, oraş în regiunea Doneţk (est), ‘trupele ruse se regrupează şi se aprovizionează’, în timp ce continuă ‘atacurile aeriene şi cu rachete în Kreminna şi Mariupol’.

În apropiere de Novokarlivka şi Luhivske, la nord de Mariupol, ‘duşmanul continuă să amplaseze întăriri în interiorul poziţiilor capturate şi să creeze bariere de mine’, în regiunea Zaporojie continuă bombardamentele, iar în zonele operative de la Marea Neagră şi Marea Azov ‘nu s-au înregistrat schimbări semnificative’, potrivit Statului Major ucrainean. Din Mariupol au fost evacuate peste 1.600 de persoane

Totodată, vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a declarat că 1.665 de persoane au fost evacuate în ultimele ore din oraşul asediat Mariupol, din sudul Ucrainei, şi din alte localităţi din apropiere, graţie coridoarelor umanitare deschise de autorităţile de la Kiev.

‘1.665 de persoane au fost evacuate din Mariupol şi din mai multe oraşe din regiunea Zaporojie de-a lungul celor trei coridoare umanitare agreate’ cu ruşii, a explicat Vereşciuk, care a adăugat că evacuările au putut fi duse la bun sfârşit, cu autoturisme personale ale cetăţenilor.

Potrivit oficialului ucrainean, 936 de persoane au reuşit să iasă din Mariupol şi alte 729 din regiunea Zaporojie, ‘care include oraşele Berdiansk, Melitopol, Enerhodar, Polohi, Orihiv, Huliaipole şi Vasilivka’. În această ultimă localitate, trupele ruse au reuşit să blocheze mai multe coloane de autobuze şi camioane cu ajutoare umanitare, care în cele din urmă au fost trimise către alte oraşe, a mai spus Vereşciuk, care a menţionat că, potrivit datelor primăriei din Mariupol, circa 75.000 de locuitori ai oraşului au putut fi evacuaţi până acum către Zaporojie.

Oraşul-port Mariupol, care înainte de război avea o populaţie de circa jumătate de milion de locuitori, a fost una dintre cele mai greu lovite localităţi ucrainene, supusă atacurilor constante ale armatei ruse de la începutul invaziei, la 24 februarie. Acest oraş industrial, situat pe ţărmul Mării Azov, se află de săptămâni bune sub asediul trupelor ruse, iar puţinii oameni care au mai rămas aici, circa 160.000 de persoane, potrivit autorităţilor, nu au acces la apă, gaz sau încălzire

29.03.2022

Potrivit Reuters, discuțiile de la Istanbul dintre negociatorii ruși și ucraineni, au durat aproximativ patru ore și nu este clar dacă discuțiile vor continua și mâine. Este prima întâlnire față în față a celor două delegații după mai mult de două săptămâni.

În cadrul întâlnirii de astăzi, Ucraina a propus adoptarea statutului neutru în schimbul unui “sistem al garanțiilor de securitate” din partea Rusiei, ceea ce ar presupune ca Ucraina să nu adere la alianțe militare și să nu găzduiască baze militare pe teritoriul său, au declarat negociatorii ucraineni. Țări precum Turcia, Polonia și Canada vor fi considerate garanți în acest proces. 

Propunerile ar include, de asemenea, o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate și ar putea intra în vigoare doar în cazul unei încetări complete a focului, mai transmite Reuters. Negociatorii au adăugat că va avea loc probabil un referendum cu privire la orice condiții ale rușilor și că Ucraina ar dori în schimb acorduri de pace complete.

Ministerul rus al Apărării anunță, la finalul negocierilor de la Istanbul, că trupele rusești “își vor reduce drastic activitatea în jurul Kievului și Cernihivului, pentru a spori încrederea reciprocă în cadrul viitoarelor negocieri de pace”.

Ofensiva rușilor pare să se fi blocat în zona capitalei Kiev, Ministerul britanic al Apărării afirmând că forțele ucrainene au reușit să-i împingă înapoi pe ruși din mai multe poziții. În schimb, la Cernihiv (nord), orașul a fost bombardat inclusiv astăzi. Potrivit autorităților locale, 400 de civili au murit în oraș de la începutul războiului.


29.03.2022

Negocierile dintre Ucraina şi Rusia au început în Turcia marţi, fără o strângere de mână, transmite televiziunea ucraineană, informează Reuters. „A fost o primire rece, fără strângeri de mână”, a relatat un reporter ucrainean, fără a preciza dacă el a fost martorul acestei noi întrevederi între delegaţii sau a fost informat din surse oficiale.

Mihailo Podoliak, consilier politic al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat pe Twitter că delegaţiile discută despre ‘prevederile fundamentale din procesul de negocieri’. ‘Delegaţiile lucrează în paralel la un întreg spectru de probleme litigioase’, a spus Podoliak.

Negocierile dintre delegaţiile rusă şi ucraineană au început marţi la Istanbul cu puţin timp după orele locale 10:30 (07:30 GMT), a raportat agenţia oficială turcă Anadolu.

Negociatorii au fost primiţi de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care i-a îndemnat să ‘pună capăt acestei tragedii’ declanşată de invadarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a avertizat că cei care negociază cu Rusia nu trebuie să mănânce sau să bea cu ruşii, după ce au existat informaţii că miliardarul rus Roman Abramovici şi negociatori ucraineni ar fi fost otrăviţi.

‘Sfătuiesc pe oricine se duce la negocieri cu Federaţia Rusă să nu mănânce şi să nu bea, şi preferabil să evite atingerea oricărei suprafeţe‘, a declarat Kuleba, citat de Sky News. Potrivit Reuterş care citează trei surse, Abramovici participă şi la această rundă de negocieri.


Rusia a atacat cu rachete un alt depozit de combustibil din nord-vestul Ucrainei, potrivit autorităţilor locale, transmite marţi dpa. Atacul a avut loc în regiunea Rivne, a anunţat luni, pe Telegram, guvernatorul regiunii Vitali Koval. Apărarea civilă s-a deplasat la faţa locului. Cu toate acestea, din cauza alertei aeriene continue, cetăţenii trebuie să rămână în adăposturile lor, a adăugat el.

Aceasta înseamnă că după Dubno, Luţk, Lvov, Mikolaiv şi mai multe tabere din apropierea capitalei Kiev, aproximativ o duzină de depozite de combustibil au fost cel puţin grav avariate până în acest moment.

Observatorii se tem că Ucraina, un important exportator agricol, s-ar putea confrunta cu o lipsă de combustibil la începutul sezonului de semănat.

Luni seara, armata rusă a informat despre noi atacuri în Ucraina. Astfel, două depozite mari de muniţii au fost distruse de rachete în regiunea Jitomir. În pluş trei avioane de luptă au fost doborâte. În oraşul-port Mariupol a fost distrus un elicopter care, potrivit Moscovei, ar fi trebuit să transporte într-o zonă sigură luptători din regimentul ucrainean Azov. Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Partea rusă a acuzat din nou trupele ucrainene că au tras asupra civililor care fugeau din oraşele Sumî şi Zaporojie. De asemenea, Ucraina acuză în mod repetat trupele ruse că sabotează evacuarea civililor continuând să tragă.

Ministerul rus al apărării a declarat că până acum 469.683 de persoane, inclusiv 97.345 de copii, au fost duse în zone sigure din zonele în care au loc confruntări armate. Peste 105.000 de persoane au fost scoase din Mariupol fără implicarea autorităţilor ucrainene, a precizat ministerul. Autorităţile ucrainene acuză însă armata rusă că răpeşte civili.


O întâlnire între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainian, Volodimir Zelenski, ar trebui să aibă loc de îndată ce poziţiile celor două părţi asupra unor chestiuni esenţiale se apropie, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat presei din Serbia şi citat de RADOR Radio România.

Pe de altă parte, potrivit corespondentului RRA la Moscova, Kremlinul a arătat tot astăzi că nu se prevede o întâlnire Putin – Zelenski nici după actuala rundă de negocieri directe ruso-ucrainiene de la Istanbul, negocieri care cel mai probabil vor avea loc în mâine. Serghei Lavrov a reiterat în interviu că Rusia nu a putut tolera încercările Occidentului de a transforma o Ucraina într-un cap de pod al NATO şi de a o încuraja, în opinia sa, în dezrădăcinarea „de tot ceea ce este rusesc”


Zonele urbane din Ucraina au fost bombardate intens de armata rusă, însă forţele ucrainene au recâştigat controlul asupra unui oraş din nord-estul ţării, aflat la aproximativ cincizeci de kilometri de Sumi. Pentru a-şi reduce pierderile în rândul soldaţilor, ruşii lansează bombe de la distanţă. Au rămas sub asediu localităţi, care au suferit deja pierderi considerabile: Mariupol, Harkov şi Cernihiv. Oraşul din apropiere de Cernobîl, unde locuieşte personalul de la centrala atomică, a fost capturat de armata rusă.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în oraşul Lvov, din vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia. Mai multe clădiri din zonă au suferit avarii, iar structura de rezistenţă de la o şcoală a fost grav afectată de suflul exploziei.

Sâmbătă seara, alarmele antiaeriene au sunat în toată regiunea, iar mai apoi trei explozii s-au auzit în zonă. La scurt timp, un nor mare de fum a acoperit oraşul. Din primele informaţii, rachetele trase de ruşi au vizat o fabrică de ulei. Nu s-au înregistrat decese, dar cinci persoane au fost rănite de suflul exploziei şi mai multe geamuri din zona afectată s-au spart inclusiv, de la o şcoală.

Andrei Ivanovici Sadovi, primarul oraşului Lvov: Acum mă aflu la şcoala grav afectată de suflul exploziei. Toate geamurile s-au spart aici. Şcoala era foarte aproape de locul unde au lovit rachetele. Totodată, există deteriorări la fundaţia clădirii, dar din fericire niciun copil nu se afla în incintă în momentul acela.

Primarul oraşului a mai declarat că în zonă nu există baze sau infrastructură militară, iar ruşii nu fac altceva decât să bombardeze ţinte civile. Centrul vechi al Lvovului este şi patrimoniu UNESCO, iar administraţia din regiune a luat decizia să baricadeze cu saci de nisip bisericile, catedralele şi statuile, care au câteva sute de ani, preventiv pentru a le proteja în cazul unui eventual atac. Alarmele antiaeriene s-au auzit toată noaptea în Ucraina, din Lvov, Ivano-Frankivsk şi până în Cernăuţi.

Sursa: agenția Rador

Arhivă foto. Alex Buzică

Ucraina/ Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că aici se produce armament nuclear
Ucraina duminică, 17 iulie 2022, 10:00

Ucraina/ Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că aici se produce armament nuclear

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de...

Ucraina/ Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că aici se produce armament nuclear
Ucraina: Rachete trase de la centrala nulceară Zaporojie (operatorul ucrainean)
Ucraina sâmbătă, 16 iulie 2022, 10:02

Ucraina: Rachete trase de la centrala nulceară Zaporojie (operatorul ucrainean)

Armata rusă a desfăşurat lansatoare de rachete pe situl centralei nucleare Zaporojie (sud), aflată sub control ruşilor de la începutul lui...

Ucraina: Rachete trase de la centrala nulceară Zaporojie (operatorul ucrainean)
Mamele soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina dau vina pe presa pro-Kremlin pentru pierderea copiilor lor
Ucraina vineri, 8 iulie 2022, 13:18

Mamele soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina dau vina pe presa pro-Kremlin pentru pierderea copiilor lor

Mamele soldaţilor ruşi ucişi săptămâna trecută în Ucraina i-au acuzat pe corespondenţii de război pro-Kremlin că le-au provocat moartea...

Mamele soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina dau vina pe presa pro-Kremlin pentru pierderea copiilor lor
Ucraina mulțumește „din toată inima României, prietenul şi vecinul nostru bun”
Ucraina joi, 7 iulie 2022, 17:22

Ucraina mulțumește „din toată inima României, prietenul şi vecinul nostru bun”

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a transmis joi, citat de Agerpres, că România este un „prieten și vecin bun” pentru Ucraina, pe...

Ucraina mulțumește „din toată inima României, prietenul şi vecinul nostru bun”
Ucraina miercuri, 6 iulie 2022, 06:27

Ucraina: Bărbații cu vârsta de încorporare n-au voie să plece din localitate

Ministerul ucrainean al Apărării le-a interzis bărbaţilor care au vârsta de încorporare în armată să-şi părăsească localităţile de...

Ucraina: Bărbații cu vârsta de încorporare n-au voie să plece din localitate
Ucraina vineri, 1 iulie 2022, 16:49

Rușii spun că s-au retras de pe Insula Șerpilor ca să salveze viețile luptătorilor, dar susțin că insula rămâne sub controlul lor

Rușii recunosc că au retras garnizoana militară de pe Insula Șerpilor pentru a salva viețile luptătorilor săi, după ce joi ministerul rus al...

Rușii spun că s-au retras de pe Insula Șerpilor ca să salveze viețile luptătorilor, dar susțin că insula rămâne sub controlul lor
Ucraina joi, 30 iunie 2022, 10:23

Forţele ucrainene anunţă că au mai distrus un sistem de rachete rusesc Panţîr-S1 pe Insula Şerpilor

Forţele armate ucrainene au comunicat miercuri seara că au lovit încă un sistem de rachete Panţîr-S1, instalat de ocupanţii ruşi pe Insula...

Forţele ucrainene anunţă că au mai distrus un sistem de rachete rusesc Panţîr-S1 pe Insula Şerpilor
Ucraina duminică, 26 iunie 2022, 09:36

Atacuri cu rachete la Kiev

Mai multe explozii au avut loc duminică dimineaţă în districtul Shevchenkivskiy al capitalei Ucrainei, Kiev, a anunţat primarul oraşului,...

Atacuri cu rachete la Kiev