[FOTO] Toamna se numără … festivalurile
(Cornelia Vlaicu)
Sfârşitul de săptămână se anunţă unul încărcat pentru bănăţeni. Ultimul week-end de vacanţă aduce o sumedenie de evenimente în Reşiţa, Caransebeş, Timişoara şi pe Valea Cernei. De astăzi şi până în 14 septembrie în Parcul Tricolorului sunt organizate ”Zilele Culturii Sârbe la Reșița”. Manifestările vor debuta la ora 18.00, iar pe parcursul a trei seri vor fi susţinute concerte de folclor cu îndrăgiţi solişti ai cântecului sârbesc. Caransebeșenii vor avea şi ei parte de zile de distracție la acest sfârșit de săptămână. Parcul de agrement Teiuș găzduieşte o nouă ediție a Serbărilor Cetății. La Timişoara cea de-a noua ediţie a Festivalului PLAI va începe astăzi la Muzeul Satului Bănăţean de la Pădurea Verde şi se va încheia duminică. În Băile Herculane puteţi alege între Festivalul Internaţional de Escaladă Petzl RocTrip, Festivalul Comunitatilor Etnice din Banat sau Festivalul Răchiei din Banat.
Dumneavoastră ce alegeţi?
Articol editat de Alin Datcu, 12 septembrie 2014, 06:11 / actualizat: 12 septembrie 2014, 16:53
Festivalul Răchiei din Banat, la Herculane
Festivalul Răchiei din Banat, ajuns la cea de-a XV-a ediţie, va avea loc sâmbătă în staţiunea Băile Herculane. Şi-au anunţat participarea producători din mai multe comune din judeţul Caraş-Severin, care vor expune răchie de prune, mere, pere sau cireşe. Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 14.00. Vor participa şi legumicultori, producători agricoli şi meşteşugari tradiţionali. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Festivalul a fost reluat anul trecut,, după o întrerupere de cinci ani. Răchia din Banatul de Munte a fost inclusă în 2005, pe lista produselor europene.
Se deschid Serbările Cetății la Caransebeș
Casa de Cultură și Primăria Municipiului Caransebeș organizează în aceste zile o nouă ediție a Serbărilor Cetății. Deschiderea oficiala a festivalului va avea loc astăzi, de la ora 17.00, cu parada participanților pe traseul primărie – centrul civic – parcul Dragalina, Parcul de Agrement Teiuș. Până spre seară caransebeșenii vor putea urmări spectacole medievale, lupte cu soldați romani, demonstrații de îndemânare cu foc și săbii și concerte de muzică celtică. Programul mai cuprinde Vernisajul și Gala Premiilor Salonului Internațional de Grafică Satirică „Ștefan Popa Popa’s”, care se va desfășura astăzi, de la ora 18.00, la Galeria „Corneliu Baba” și Serata muzicală „Ave Maria” ce va avea loc, în premieră, de la ora 19 la Sinagoga din Caransebeș. Mâine melomanii vor avea partea de un al doilea concert, de la ora 19.00 la Sinagoga din Caransebeș, cu titlul „Incanto Quartetto”, iar duminică gugulanii vor putea urmări, în Parcul Teiuș, de la ora 20.00, concertul Lala Band, Antonia și Alex Velea.