Cea mai scurtă zi din an ne afectează sănătatea?
Trecerea la oră de vară poate provoca tulburări ale somnului, pierderea poftei de mâncare sau pierderea capacității de muncă și concentrare. Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program. Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spun specialiștii. O cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.
Cei care au afecţiuni cardiace ar trebui să fie mult mai atenţi, pentru că riscul de a face infarct sau un stop cardio respirator este ridicat în această perioadă a declarant, în programul Bună dimineața Banat!, medicul Octavian Şuşăilu.
România a trecut la ora de vară noaptea trecută, când ora 3 a devenit ora 4. Ţara noastră a adoptat această convenţie în 1979, explicaţia de atunci fiind că schimbarea orei va conduce la folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
În alte ţări, cum ar fi Germania, Italia, SUA sau Australia, dezbaterea legată de schimbarea orei de vară durează de câţiva ani. Totuşi, în ciuda argumentelor logice care indică faptul că păstrarea acestei convenţii nu aduce niciun beneficiu, 70 de ţări din lume încă schimbă ora de două ori pe an: în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.
Există, însă și vești bune. Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 29 martie 2015, 09:03