Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi...
unctele gastronomice locale vor deveni o realitate în mediul rural şi în oraşele mici, dacă Parlamentul va adopta proiectul legislativ depus...
Banatul Montan va fi pus pe harta turismului velo datorita proiectului intitulat ''Cu bicicleta prin vest'' derulat in parteneriat cu judetele...
Lucrările de modernizare a instalațiilor electrice, de iluminat și de fluide medicale, precum și cele de montare a senzorilor de detecție a...
Colegiul Tehnic din Reşiţa a fost reabilitat cu fonduri europene, recepţia fiind făcută la începutul acestei săptămâni. Conform şefului...
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred...
Locuitorii din municipiul Arad şi localităţile învecinate Vladimirescu, Horea, Cicir şi Mândruloc ar putea ieşi la pensie cu doi ani mai...
Proiectul ”Modernizarea iluminatului public în Reșița – etapa 2021” a fost aprobat de Autoritatea Fondului de Mediu. Acesta are o valoare...
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Transparență Decizională, proiectul de Ordin...
Spitalul Militar de Urgenţă din Timişoara a sărbătorit Ziua Armatei României printr-un nou proiect important în cadrul campaniei "Uniți sub...
Pentru că în mediul online sunt rostogolite în mod constant informații inexacte cu privire la situația lucrărilor derulate pentru modernizarea...
Conducerea Spitalului Judeţean din Reşiţa a demarat lucrările pentru derularea proiectului de mutare a secţiei UPU-SMURD în containerele...
Consolidarea capacităţii de planificare strategică pe termen lung şi de asigurare a calităţii serviciilor publice prin simplificarea...
Deşi departe fizic, ca unitate administrativ teritorială faţă de traseul conductei principale, alimentarea cu gaz metan nu rămâne un subiect...
Ochiul Beiului şi Cascada Beuşniţei, situate în Cheile Nerei, reprezintă puncte de atracție turistică ale județului. Din localitatea Potoc,...
Şcoala Pittner din Reşiţa, o clădire monument, aflată într-o stare avansată de degradare, dar cuprinsă într-un amplu proiect de reabilitare...
Cei mai buni stilişti în micropigmentare din ţară îşi dau întâlnire în 25 iunie la Reşiţa într-o primă ediție a unei campanii...
Secţia de neonatologie a Spitalului Municipal din Caransebeş a primit apartură nouă prin intermediul unui proiect în valoare de peste 700.000...
La Colegiul Național ,,Mircea Eliade” Reșița, s-a desfășurat azi, 3 iunie 2022, activitatea finală a Proiectului Educațional ,,Cum...
Începând din 2023, persoanele care nu merg la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenție stabilite de contractul-cadru privind...