După inundaţiile care au făcut pagube însemnate cu două săptămâni în urmă şi după ultimul val de caniculă, oamenii din Gătaia se...
Canicula a dat de furcă echipajelor de la Ambulanța Lugoj, care au fost solicitate să intervină, pe parcursul zilei de miercuri, în peste 25...
Cărăşenii apelează la medic atunci când durerea devine insuportabile şi merg foarte rar la controalele de rutină. Astfel specialiştii...
Inspectorii de la Administraţia Finanţelor Publice Caraş-Severin vor demara de la 1 august o serie de controale la nivelul cabinetelor medicale...
Din aceasta lună, asiguraţii care vor să-şi facă analize şi investigaţii, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, trebuie...
Potrivit portalului european pentru locuri de muncă EURES, care găzduieşte 260 de anunţuri de angajare, cele mai multe oferte vin din Germania,...
Premierul insistă că medicii nu trebuie încadraţi ca funcţionari publici după ce preşedintele a trimis înapoi în Senat legea care stipula...
Corpul neînsufleţit al unui tânăr de 29 de ani din Gârla Mare a fost găsit într-o unitate de cazare din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul...
Numărul lugojenilor care se prezintă zilnic la Compartimentul Primiri Urgențe al spitalului municipal cu dureri de stomac, grețuri și...
Secţia de oncolgie a Spitalului Judeţean din Reşiţa funcţionează în continuare cu un singur medic. Deşi unitatea medicală a organizat...
Spitalul Judetean din Resita functioneaza la cota de avarie având în prezent peste 500 de posturi neocupate. Unitatea medicala a pierdut zeci de...
Medicii din vestul ţării, care coordonează activitatea de transplant, nu mai fac voluntariat. De astăzi ei vor fi plătiţi pentru munca de...
Spitalul Judeţean din Reşiţa funcţionează la cotă de avarie având în prezent peste 500 de posturi neocupate. Unitatea medicală a pierdut...
În judeţul Caraş-Severin cinci cadre medicale au solicitat, de la începutul anului şi până în prezent, certificate profesionale curente,...
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, din Timişoara, ar mai avea nevoie de personal pentru a funcţiona normal. Medici sunt destui, dar ar mai...
Unitatea de Primiri Urgenţe, a Spitalului Judeţean din Timişoara, funcţionează cu 60 la sută din personalul necesar. 16 medici încearcă să...
Din această lună, vizita periodică la medicul de familie este obligatorie. Deocamdată legea nu este clară şi în privinţa sancţiunilor, de...
Medicii de familie din Caraş-Severin au descoperit, în ultimul timp, că tot mai mulţi pacienţi care le trec pragul au afecţiuni psihice. Mai...
Tribunalul Timiş s-a pronunţat ieri, în cazul medicilor din Timişoara care făceau trafic de ovule. Medicul Konstantinos Giatras de la spitalul...
În 6 judeţe din ţară este criză de medici diabetologi. La această concluzie au ajuns cadrele medicale şi specialiştii din Sănătate care...