Două dintre cele mai importante proiecte ale municipalității arădene au intrat în linie dreaptă. Este vorba despre proiectul ce prevede...
Primăria Municipiului Arad prin intermediul SC. Gospodărirea Comunală S.A. vine în sprijinul arădenilor și le pune la dispoziție uneltele de...
Mamografia este una dintre metodele cele mai sigure de depistare a cancerului de sân în stadiu incipient, iar la Spitalul Clinic Județean de...
Primăria Municipiului Arad a stabilit următoarele amplasamente pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul...
Un tramvai a deraiat miercuri seară, în municipiul Arad, iar o pasageră rănită a fost transportată la spital, în timp ce alţi doi pasageri...
Un tânãr în vârstã de 19 ani a fost gãsit înecat în lacul Ghioroc, a anuntat sâmbãtã, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad....
Peste 600 de autovehicule verificate şi 337 de sancțiuni, în valoare de aproape 120.000 lei sunt câteva dintre activităţile desfăşurate de...
Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad își reia activitatea după mai...
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad continuă...
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, l-a avut ca oaspete, în această dimineață pe ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și...
Comitetul Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis diminuarea sporurilor de gardă, acordate medicilor din cadrul...
În perioada 26 - 28 aprilie 2021, un transport cu depășiri va afecta circulaţia pe traseul: Nădlac PTF din județul Arad – A1 – DN 68A –...
De astăzi, persoanele care ajung la Unitatea Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sau care se internează în...
Azi-noapte, în jurul orei 01.00, politia a fost sesizată prin apel S.N.U.A.U, despre faptul ca pe autostrada A11, s-a răsturnat un autocamion....
În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a analizat în cadrul unei ședințe de lucru, solicitarea de buget a...
Toate acţiunile turistice şi sportive sunt interzise în pădurile din judeţul Arad, din cauza numărului mare de focare de pestă...
Un grav accident rutier a avut loc în această după-amiază la iesirea din municipiul Arad spre localitatea Vladimirescu. Două autoturisme au...
Aradul are de astăzi una dintre cele mai frumoase secții de Pediatrie din România. Secția Pediatrie II, aflată în aripa dreaptă a Spitalului...
Aparatura medicală din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală I și a Blocului Operator I din cadrul Spitalului Judeţean Arad a fost...
“Aradul sortează. TU colectează separat. Chiar contează!” Acesta este îndemnul RETIM, al Primăriei Arad și al ADI SIGD Arad, care...