Bucuria Praznicului Nașterii Domnului transmisă prin dăruire la Reșița de Episcopia Caransebeşului
Ierarhul alături de clericii din Corul Episcopiei Caransebeșului au transmis bucuria Praznicului Nașterii Domnului copiilor și bătrânilor de la Complexul de servicii sociale „Sfânta Maria” și Centrul de plasament „Speranța”, unde a dăruit fiecărui beneficiar și ostenitor din aceste așezăminte, cadouri, cărți de rugăciune și calendare. La rândul său Preasfințitul Lucian a fost încântat cu un program artistic specific perioadei, pregătit de către gazde.
De asemenea în aceeași zi grupul de colindători de la Caransebeș a adus mesajul Nașterii Pruncului Sfânt și la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență și la Complexul de servicii sociale comunitare pentru persoane adulte din Reșița. Și la aceste două unități Preasfințitul Părinte Lucian le-a împărțit daruri și calendare copiilor și bătrânilor și totodată i-a mângâiat cu un cuvânt de binecuvântare, urându-le sărbători cu pace și să aibă sănătate sufletească și trupească.
Pe lângă acțiunea socială Preasfințitul Părinte Lucian a participat și la manifestarea cultural-artistică intitulată „Hristos se naște, slăviți-L”. Seria de acţiuni din cadrul proiectului „Muzică pentru viaţă” iniţiat de Radio Reşiţa în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului şi Crucea Roşie a întrunit la orele serii, în sala Teatrului de Vest din municipiul Reșița, zeci de iubitori ai colindului tradiţional. Corul de maici al Mănăstirii Nera, corul preoţilor din Protopopiatul Reşiţa, corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş şi corul „Laudatio” al Episcopiei Caransebeşului, acestora alăturându-se şi corul „Menestrelul” al Asociaţiei culturale Reşiţa Română, au încântat prin prestația lor deosebită.
„Îi rugăm pe toți credincioșii Episcopiei Caransebeșului să fie receptivi la mesajul iubirii divine, pentru că Dumnezeu din iubire L-a trimis pe Fiul Său în lume, să se nască, să crească și să ne mântuiască. Trebuie să răspundem și noi cu iubirea noastră sinceră și să ne ajutăm unii pe alți, să ne iubim unii pe alții, să ne purtăm sarcinile unii altora și așa să împlinim cu toții legea lui Hristos, a Noului Testament, legea harului și a iubirii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Cei prezenți și-au deschis inima și sufletul, deoarece la final au avut posibilitatea să doneze pentru colecta destinată strângerii de fonduri pentru bolnavii de cancer, cei care vor beneficia de serviciile Clinicii Nera. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)
Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 decembrie 2016, 13:00 / actualizat: 15 decembrie 2016, 9:31