Voleibalistele de la Lugoj s-au reunit pentru pregătirea returului
Articol editat de Radio Resita, 5 ianuarie 2016, 08:25
Echipa de volei CSM Lugoj s-a reunit pentru pregătirea returului Diviziei A1 feminine. La primul antrenament, duminică, 3 ianuarie, desfăşurat sub coordonarea tehnicianului Valerijan Luka a fost prezent tot lotul, inclusiv Luminiţa Trombiţaş, accidentată la începutul lunii decembrie. Primele jocuri oficiale pentru CSM Lugoj sunt programate în sferturile de finală ale Cupei României, în 13 şi 14 ianuarie, adversar fiind campioana naţională Volei Alba Blaj. Cele două meciuri vor avea loc pe terenul formaţiei ardelene. Până la startul campionatului, programat în deplasare la Ştiinţa Bacău, pe 23 ianuarie, conducerea tehnică a de la CSM Lugoj încearcă perfectarea unor jocuri amicale cu formaţii de prima ligă din România sau Serbia.
CSM Lugoj ocupă locul 8 după 11 etape, cu 14 puncte, la egalitate cu Unic Piatra Neamţ. Primul meci din campionat este programat în 23 ianuarie, în deplasare, cu Ştiinţa Bacău.
foto arhivă
(Adina Niţă)