Ascultă Radio România Reșița Live

Voinţa Lupac, victorie clară şi în ultima etapă din playout

Voinţa Lupac a încheiat cu o victorie clară playout-ul Ligii a III-a de fotbal. În ultima rundă, cărăşenii au primit acasă replica formaţiei Retezatul Haţeg, de care au dispus cu scorul de 4-1. Caia, Jinga, Avramovici şi Cristodulo au marcat golurile învingătorilor, reuşita de onoare a oaspeţilor fiind semnată de Gavriluţi. O victorie absolut meritată, a spus după meci Adrian Enăşescu. Antrenorul Voinţei a formulat şi câteva concluzii la final de playout.

Voinţa Lupac, victorie clară şi în ultima etapă din playout

Articol editat de Vali Hora, 29 mai 2023, 15:59

„Am început jocul exact așa cum ne-am dorit, cu o posesie bună. Am reușit să înscriem de două ori, şi am mai avut câteva ocazii importante de a majora această diferență. La pauză am schimbat trei jucători, am încercat să dăm mai multe minute fotbaliştilor care au intrat mai puțin pe parcursul campionatului. Felicit și revenirea lui Milan Cheda, după o absență îndelungată, de un an și trei luni, în urma unei accidentări. A doua repriză am dominat-o clar, am reușit să ne impunem la final cu 4-1, o victorie indiscutabilă. Nu s-a pus deloc problema învingătoarei. Felicit încă o dată echipa pentru felul cum am gestionat acest joc. Cred că, fiind matematic câștigătorii seriei de playout, era mai greu să rămânem concentraţi, dar am reușit să o facem.

Ca o analiză scurtă, cred că avem multe aspecte îmbucurătoare. Suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate din seriile de playout  – și cred că și din playoff, dar acolo probabil că au fost jocuri mai echilibrate. Avem foarte mulți marcatori, un lucru ce spune multe despre faptul că pe faza ofensivă am arătat bine. Pe apărare, faptul că nu am luat goluri din faze fixe arată că am interpretat corect și faza defensivă. Felicitări tuturor pentru campionatul încheiat. Cred că din punctul nostru de vedere a fost unul bun. Se putea şi mai bine, întotdeauna este loc de mai bine, dar o să analizăm mai în detaliu ceea ce am realizat și vom decide pe viitor.”

Voinţa Lupac a încheiat playout-ul seriei a 7-a pe prima poziţie, cu 48 de puncte – şi un avans de 13 puncte faţă de ocupanta locului doi, Jiul Petroşani. Bilanţul Voinţei a fost de 7 victorii şi trei înfrângeri, cu 31 de goluri marcate şi doar 14 primite.

Din păcate, finalul playout-ului n-a fost la fel de bun pentru Progresul Ezeriş, cealaltă formaţie cărăşeană din seria a 7-a. Pe propriul teren, ezerişenii au pierdut, scor 2-5, duelul cu Aurul Brad. Cu o singură victorie, două egaluri şi şapte înfrângeri, Progresul încheie playout-ul pe ultimul loc – ceea ce înseamnă că echipa va reveni din sezonul viitor  în Liga a IV-a a judeţului Caraş-Severin.

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:03

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros

Lucian Ştefan, tânăra speranţă a atletismului caransebeşean, a cucerit încă o medalie de aur – de această dată pentru Colegiul...

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:37

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15

Clubul de arte marţiale Asahi Dojo a adus Reşiţei şi României două medalii cucerite în competiţia de karate la prestigioasa întrecere...

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Sport marți, 15 aprilie 2025, 16:45

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!

Tinerii gimnaşti reşiţeni s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional Şcolar găzduit de sala “Ioan Kunst Ghermănescu” din...

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport luni, 14 aprilie 2025, 16:43

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!

Reprezentantele secţiei de gimnastică ritmică de la CSS Reşiţa şi-au reconfirmat valoarea şi buna pregătire la turneul naţional Cupa...

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 15:56

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat pe terenul liderului Csikszereda, în cea de-a patra etapă a...

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 13:06

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!

Reșițenii Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, cei mai titrați mărșăluitori ai României, și-au reconfirmat valoarea la Campionatele...

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 15:39

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Canada, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King. În debutul întâlnirii,...

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 14:50

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia

Divizionara A de handbal CSM Reşiţa a legat trei succese consecutive, toate pe teren propriu! După victorii la scoruri strânse cu Alexandria şi...

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia