Vladimir Kliciko şi-a păstrat centurile WBA, WBO şi IBF
Articol editat de Daniel Babun, 27 aprilie 2014, 11:01
Pugilistul ucrainean Vladimir Kliciko l-a învins prin KO în repriza a cincea pe australianul Alex Leapai şi şi-a păstrat centurile de campion la categoria grea, versiunile WBA, WBO şi IBF. Gala a avut loc aseară la Oberhausen, în Germania. Ucraineanul a dominat meciul de la început, fiind avantajat şi de alonja superioară.
Cel mai tânăr dintre fraţii Kliciko, în vârstă de 38 de ani, a reuşit cea de-a 62-a victorie din carieră şi a 53-a înainte de limită. El a şi fost învins de trei ori. Vladimir nu are în palmares centura mondială WBC, aceasta aparţinându-I fratelui său, Vitali.
Australianul Alex Leapai, în vârstă de 34 de ani, a suferit a 4-a înfrângere. El are 30 de victorii şi 3 meciri egale la profesionişti. Leapai a boxat pentru prima oară pentru titlul suprem.
Sursa foto: ziarelive.ro
(Daniel Babun)