Turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin de la Budapesta
Articol editat de Radio Resita, 2 mai 2014, 21:53
Cele mai bune echipe ale handbalului feminin european se vor înfrunta în Turneul Final al Ligii Campionilor de la Budapesta. Competiţia are loc sâmbătă şi duminică, în 3 şi 4 mai, în capitala Ungariei.
Gyor ETO, singura echipă neînvinsă în acest sezon, joacă sâmbătă în semifinale cu danezele de la Midtjylland, în timp ce echipa Cristinei Neagu (foto), Buducnost Podgorica, învingătoarea din 2012, întâlneşte echipa macedoneană Vardar Skopje, participantă în premieră în Liga Campionilor. Duminică sunt programate finala mică şi finala mare.
Este pentru prima oară când Liga Campionilor la handbal feminin îşi dispută titlul în varianta Final Four. În 2013, trofeul a fost câştigat după o finală în 2 manşe de Gyor în faţa norvegiencelor de la Larvik.
Sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)