„Totul pentru front! Totul pentru victorie!”, în derby-ul cărășan la handbal – junioare III !
Sala de sport ALEXANDRU DUICU din Băile Herculane va găzdui duminică, 12 noiembrie, derby-ul cărășan la handbal, între ACS BĂILE HERCULANE și LICEUL TEORETIC TRAIAN VUIA REȘIȚA. Meciul va începe la ora 13.00 și contează pentru ultima etapă a turului Campionatului Național de handbal – junioare III.
Articol editat de Smadu Paul-Sever, 9 noiembrie 2017, 14:26
„Fetele noastre vor fi pregătite, sperăm că va fi un meci frumos, va fi ultimul meci din acest tur de campionat și fetele vor da tot ce pot în acest meci! Cu această echipă ne-am mai întâlnit, ultima oară ne-au învins la Timișoara, dar noi sperăm ca de data aceasta, la noi acasă, să câștigăm! Este derby-ul cărășan, dar noi vom juca la victorie! Fetele se antrenează, de luni am început pregătirea și duminică vor fi sută la sută pregătite! Atmosfera în sânul echipei este foarte bună, foarte pozitivă și sperăm că duminică vom câștiga!”, ne-a declarat prof. Toma Drăgoiu – antrenorul echipei ACS BĂILE HERCULANE.
Paul-Sever SMADU