Simona Halep o întâlneşte pe Timea Bacsinszky în finala de la Shenzhen
Articol editat de Radio Resita, 9 ianuarie 2015, 08:12 / actualizat: 9 ianuarie 2015, 10:26
Simona Halep este prima finalistă a turneului de la Shenzhen. Jucătoarea română de tenis a învins-o vineri dimineaţa, 9 ianuarie, pe chinezoaica Saisai Zheng în două seturi, cu 6-2, 6-3. Halep a avut nevoie de o oră şi 27 de minute de joc.
Simona Halep, principala favorită a turneului, o va întâlni în ultimul act al competiţiei pe elveţianca Timea Bacsinszky. Tânăra jucătoare din Ţara Cantoanelor a dispus în a doua semifinală de cehoaica Petra Kvitova în două seturi, cu 6-4, 6-4, într-o oră şi 29 de minute.
Halep, ocupanta locului 3 WTA va disputa la Shenzhen a 15-a finală din carieră şi prima din 2015.
sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)