Simona Halep a fost eliminată la New Haven, în turul 2
Articol editat de Radio Resita, 20 august 2014, 08:33
Simona Halep, principala favorită şi deţinătoarea trofeului turneului WTA de la New Haven, a fost eliminată în turul doi de Magdalena Rybarikova, clasată pe locul 68 în ierarhia mondială. Slovaca a câştigat în trei seturi, cu 6-2, 4-6, 6-3, după o oră şi 58 de minute de joc. În sferturile de finală, Rybarikova o va întâlni pe Alison Riske. Americanca a trecut marţi, 19 august, de Flavia Pennetta, cu 6-1, 7-6.
Pentru participarea la acest turneu, Halep va primi 55 puncte WTA şi 9.700 dolari.
Tot în turul doi, Petra Kvitova, cap de serie nr. 2, a obţinut victoria rapid, cu 6-2, 6-1, în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova.
Sursa foto: digisport.ro
Adina Niţă