Scrisoarea Cătălinei Ponor adresată românilor

Articol editat de Mirabela Afronie, 17 august 2016, 09:03

„15 august…

A fost o zi extrem de grea şi tensionată pentru mine …

De ce ?

Credeţi că mie mi’a fost uşor sau îmi este uşor?

Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastică nu mai e ce era înainte

Acum ori câştigi cu acrobatică f dificilă ori cu artistică făcută perfect.

Eu am încercat să le combin şi am greşit pentru că presiunea a fost extrem de mare.

Fiind singură gimnastă care a reprezentat România, trebuia să mulţumesc într’un fel sau altul pe toată lumea chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să îmi mai dovedesc încă o dată că pot !

Îmi pare rău că atunci când mi’am dat seama că Integralul a ieşit prost nu am făcut şi coborârea care a fost pregătită pentru finală

DECI, DA, POT!!! PENTRU CĂ VREAU !!!

Aş zice chiar m’am simţit mai în formă decât la 16 ani.

Şi aş fi putut dacă nu simţeam că o mâna care voia să mă dea jos de pe aparat toate comentariile şi undele negative că nu merităm să fiu la Olimpiada.

Mi’am dorit prea mult, mi s’a rupt sufletul, am plâns toată noaptea şi la un moment dat voiam să mă opresc şi nu puteam, nu mi’a fost uşor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu şi în reţelele de socializare sau presă şi nu îmi este uşor nici în continuare!

Am avut noroc că mi’a dat Dumnezeu un psihic extrem de tare şi am reuşit să stau concentrată atât cât am putut.

Să nu aveţi impresia că nu văd tot ce scrieţi sau tot ce ziceţi pe la spatele meu (aviz celor din jurul meu), doar că nu am băgat de seama sau v’am lăsat să va faceţi nebunia şi să mă bârfiţi!

Sătulă fiind de toate răutăţile care au început de după Europene, am vrut să fie bine, să fie bine pentru mine, pentru România, pentru cei care mi’au fost alături, care au luptat cu mine zi de zi, care m’au încurajat la fiecare pas, care ştiu prin ce am trecut, câte piedici am avut, câte vorbe urâte aruncate în mine fără rost !

Babă?

Oare la 29 de ani sunt baba, când sunt „N” gimnaste în lumea asta trecute de 30 de ani?

Dar e mai greu de ştiut fiindcă nu toate au rezultate care să le ţină lumea minte !

Urâtă?

Poate sunt, nu ştiu, nu toată lumea e fotomodel, nici nu am fost şi nici nu sunt un sportiv stil „pitzi” să nu pot stă fără unghii false, fără par vopsit, gene false sau mai ştiu eu ce minunăţii de genul, fiindcă sunt prea concentrată la ce am de făcut !

Scorpie?

Din păcate, aici am să va spun cu mâna pe inima că multă lume, după ce mă cunoaşte personal, îşi retrage cuvintele , pentru că de foarte multe ori, chiar dacă nu arăt, sunt o persoană mai mult decât săritoare, nu port pică, nu port ura, nu îmi doresc că altul să se lovească sau să păţească ceva, întotdeauna am fost acolo atunci când a fost nevoie de mine, dar asta ştiu numai acele persoane care îmi sunt alături şi la bine şi la rău, nu persoanele false care acum îţi zâmbesc şi după câteva secunde se întorc cu spatele şi te bârfesc, fiindcă nu te suportă !

Fiţoasă?

Faptul că am o masca pusă când mă antrenez sau când sunt în concurs dovedeşte cât de mult îmi doresc să fac ceva, dar persoanele frustrate nu vor vedea niciodată adevărată mea faţă, iar cei care ajung să mă cunoască chiar şi pentru prima oară îmi spun ……” Mă crezi că nu am crezut o secundă că eşti aşa cu bun simt şi atât de cumsecade ? „…… şi nu de puţine ori am văzut întrebarea „când a tras Ponor echipa după ea ?”

Păi ia hai să ne aducem aminte … E adevărat că întotdeauna în spatele meu a mai fost cineva care m-a ajutat că de exemplu Monica, Dana, Oana sau Sandra !!

Începând cu anul 2003, oare cine a făcut parte din echipa până în prezent?

Oare rezultatele cele mai bune din 2003 – 2004 ale cui au fost?

În 2005 cine a reprezentat România şi a venit cu medalie de bronz la mondiale când toată echipa era dată afară din lot? Cine a fost lângă fetele din 2006 la europene ?

Cine s-a întors în mai 2007 din pauză de 8 luni, că în 3 luni să îşi revină pentru mondiale şi să ajute într’un fel sau altul echipa?

Oare în 2011 cine a revenit după 4 ani şi o intervenţie la inima tot pentru a ajută echipa la Tokyo să se califice la olimpiada unde am plecată singură, fără Sandra, cu fete fără experienţă şi mi’am călcat pe orice principiu că veneam dintr’o echipa campioană olimpică şi mi’am asumat din nou un aşa zis „eşec”: să ne întoarcem fără medalii de la mondiale? Şi atunci am reuşit să ajut echipa să vină pe locul 4? Oare cine?

Oare în 2012 împreună cu Sandra cine a condus echipa să vină pe locul I la europene, încercând să dea exemplu celor mici cum să fie unite că şi echipa ? Oare la olimpiada, unde toată lumea spunea, inclusiv antrenorii, că noi nu vom ieşi pe podium din cauza că Larisa este accidentată, oare cine a tras şi cu dintîi din nou cu Sandra pentru echipa că să ieşim în primii 3? Oare acum, după ce nu mai aveam nimic de dovedit, cine a revenit după 3 ani de pauză din nou să încerce să ajute această echipa care se vedea de la Mondialul din 2014 că ceva nu funcţionează ?

După ce m’am operat şi am tras 5 luni cu dintîi de mine când antrenorii îmi spuneau că fac de fapt fiţe şi că nu vreau să mă duc la recalificări, că nu mă doare nimic chiar dacă plângeam de durere în sala şi din ianuarie până în ultima săptămâna înainte de primul concurs mi’am tot rupt gamba, fiindcă încercăm din răsputeri să îmi revin să ajut echipa la test event.

Oare cine a fost nebună care s-a apucat să facă sărituri direct în concurs la recalificări încât era să îşi rupă picioarele, numai să mai bage un punct în plus echipei şi să nu ne facem de ? că ne bate până şi cea mai slabă echipa din concurs ?

Oare toate astea nu contează? Oare în toţi aceşti ani e că şi cum nu am făcut nimic pentru echipa ? Se pare că mulţi au uitat de câţi ani sunt eu în gimnastică, se pare că mulţi au pierdut respectul faţă de un sportiv care şi’a dedicat toată viaţă unui sport, sacrificând tot ce înseamnă viaţă unui om, numai să simtă rodul muncii lui de 25 de ani şi să facă mii de români să se simtă mândri!!

Dar care români? Uneori mă simt mult mai apreciată de străini, de oameni care nu au o picătură de sânge de român în vene, dar care plâng pentru mine, odată cu mine şi care şi’au dorit mai mult decât mulţi români că eu să pot să fac un rezultat şi la această olimpiada dar, ” pardon de expresie „, mulţi au aruncat cu pietre când au aflat că voi concura pentru România la a 3 a mea olimpiada, pardon din nou , a3a olimpiada, să o mai zic o dată !!!!

Aaaa, să nu uităm cică au ieşit şi 5 medalii olimpice!

Unii nu mai sunt impresionaţi de acest rezultat, fiindcă au fost învăţaţi prost şi îl văd că pe trecut.

Aşa e, a fost acum ceva timp în urmă, dar uitaţi’va bine , personal eu nu văd că în viitorul apropiat să mai facă vreo gimnastă un asemenea rezultat!

Un sfat… Preţuiţi ce aveţi, cât mai aveţi, că va dura ceva până se va mai naşte următoarea triplă campioană olimpică ?

Unii habar nu au ce înseamnă sportul, dar comentează, alţii nu ştiu dedesubturile, dar îşi dau cu părerea şi critică şi sunt unii care ştiu, dar tac din gură să nu facă rău !

Oricum, din toată experienţă asta, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine la fiecare pas : părinţilor, în primul rând, care şi’au făcut datoria pe deplin şi m’au susţinut necondiţionat, domnului Lucian, pe care mulţi l’au criticat şi care a avut parte de multe eşecuri alături de o echipă la care personal nu am văzut dorinţa imensă de a face ceva cum era generaţia 2004, dar el totuşi a rămas lângă noi , a rămas şi a luptat pt onoarea lui că antrenor de 18 ani la lotul naţional, dar care nu are parte de respect din partea tuturor colegilor, pentru onoarea României, a luptat cu speranţa că se poate, dar din păcate nu a avut cu cine. ? Mihaelei Dobranici, doctora lotului, care şi ea a fost criticată fără motiv şi care a pus suflet pentru fiecare faţă din lotul acela sau acesta că nici nu mai ştiu exact dacă este un lot, Lui Toma Vasilescu, fizioterapeutul, care numai el ştie cât s-a chinuit cu tendonul asta al meu problematic dându-i bătăi de cap zilnic, problema care şi în momentul de faţă există! Lui Florin Aştefanei, care se tot chinuia cu spatele ăsta al meu cu hernii şi fisuri pe inele, să mai scoată din durere şi să mă lase să lucrez.

Fanilor adevăraţi care au mers cu mine din clipă în care am intrat în lot şi m’au susţinut indiferent de situaţie, că a fost bine sau că a fost rău, ei au fost mereu acolo gata să îmi trimită gânduri bune şi încurajări.

Va mulţumesc, oameni frumoşi, că aţi avut încredere în mine până la capăt!

Să nu uit de doamna Mariana şi domnul Bellu, care mereu m’au încurajat chiar dacă nu au fost în sala şi nu m’au antrenat în ultima perioada, aşa cum au crezut unii, dar care mi’au trimis mesaje de încurajare, fiindcă inclusiv ei îşi dădeau seama că mă antrenez că şi singură. De ce spun asta ?

Fiindcă o jumătate din antrenori erau antrenori personali şi au preferat să încurajeze numai pe cine au dorit, iar cealaltă jumătate de antrenori erau jumătate cu mine, jumătate cu restul .

3 fete au fost alături de mine şi m’au susţinut, restul 7 într’o altă bisericuţă !

Mulţumesc în acelaşi timp şi celor care nu şi’au dorit să ajung până aici, fiindcă dacă nu existau ei eu nu m’aş fi ambiţionat să muncesc, să îmi doresc, să trag de mine şi cu dintîi să pot să dovedesc contrariul! O vorba bună mi’a spus cineva aseară după finale şi am să o ţin minte toată viaţă: ” Cătălina, capul sus..ştiu că eşti obişnuită să câştigi…dar în viaţă se mai şi pierde…tu ai avut şansă să fii şi VEI RĂMÂNE TRIPLĂ CAMPIOANĂ OLIMPICĂ…alţii vor rămâne doar cu răutatea.”

Cuvinte care m’au uns pe suflet, care m’au făcut să uit de tot ce s-a întâmplat şi are dreptate !

Sunt obişnuită să câştig, dar sunt şi om, şi orice om greşeşte , nu sunt făcută din metal că un robot să nu am suflet , sentimente sau să fac totul perfect! Sunt mândră de ce am realizat, chiar dacă nu am reuşit să iau o medalie oricare ar fi fost ea, pentru mine să ajung la 29 de ani cu 25 ani de carieră, 5 medalii olimpice la a 3 a olimpiada, e o realizare imensă !

Am spus’o şi o mai spun o dată: Campioană olimpică sunt deja şi nu o dată, de 3X ! Când alţii vor ajunge la asemenea rezultate şi la o asemenea vârstă atunci să comenteze, să bârfească şi poate atunci îşi vor da seama şi ce înseamnă respectul!!!

Cu toate astea spuse, va mulţumesc că mi’aţi citit această scrisoare şi cu mâna pe inima va spun că nu renunţ şi tot ce s-a întâmplat până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020 ? ups !

Cu stimă şi respect

Triplă campioană olimpică

Cătălina Ponor„

Sursa: facebook.com