Roger Federer este semifinalist la Openul Australiei. Adversarul elveţianului va fi spaniolul Rafael Nadal

Articol editat de Radio Resita, 23 ianuarie 2014, 00:06 / actualizat: 23 ianuarie 2014, 9:11
Federer, care rămâne astfel în cursa pentru câştigarea celui de-al 18-lea turneu de Mareş Şlem din cariera sa, îl va avea ca adversar vineri, în penultimul act al competiţiei, pe vechiul său rival, spaniolul Rafael Nadal, numărul unu mondial, care a dispus la rândul său, cu 3-6, 7-6, 7-6, 6-2, de bulgarul Grigor Dimitrov (nr. 22), după 3 ore şi 37 minute de joc.
Aceasta este cea de-a 11-a calificare consecutivă a lui Roger Federer în semifinalele turneului de la Antipozi, pe care l-a câştigat în patru rânduri (2004, 2006, 2007 şi 2010). Totodată, jucătorul elveţian atinge pentru a 34-a oară semifinalele unui turneu de Mare Şlem, un record pentru tenisul mondial.
În cealaltă semifinală, programată joi, se vor întâlni elveţianul Stanislas Wawrinka şi cehul Tomas Berdych, care şi-au asigurat calificarea încă de marţi, când s-au impus în faţa sârbului Novak Djokovic, respectiv a spaniolul David Ferrer.
Sursa: Agerpres