Reșițeanul Florentin Pera va antrena altă echipă. E sigur la una de top
Articol editat de Cristina Corocan, 18 mai 2017, 15:24
”Vin la Brăila cu gândul la o nouă mare performanţă. Preiau vicecampioana României şi lucrul acestă mă obligă la multe. Plec la drum alături de echipă şi de cei din conducere care mi-au acordat toată încrederea şi îmi doresc ca împreună să formăm un grup unit. Eu pun foarte mult accent pe forţa grupului pentru că doar aşa putem aduce rezultate mari. Sunt bucuros să antrenez un club recunoscut pentru performanţă”, a declarat pentru prosport.ro, Florentin Pera.
Tânărul antrenor are deja o experienţă bogată, din moment ce se află în această branşă încă din 2004. Pera a mai antrenat Universitatea Reşiţa, Mureşul Tg. Mureş, Cetate Deva, Tomis Constanţa, HCM Roman şi „U” Alexandrion Cluj. Performanţele de vârf le-a obţinut cu Roman, două finale de Cupa României şi trei calificări consecutive în cupele europene.
În timpul ultimului sezon, după ce antrenorul Costică Buceschi a anunţat că va pleca din vară de la Brăila, Dunărea a fost aproape de a semna cu spaniolul Alfredo Rodriguez. Negocierile au intrat însă în impas pe final, astfel că vicecampioana s-a reorientat către un tehnician autohton.
Pe lângă anunţul oficial făcut în privinţa noului antrenor, Dunărea Brăila a confirmat că a prelungit contractele handbalistelor Gabriella Szucs, Szucs, Cristina Gheorghe, Alina Czeczi şi Elena Voicu.
sursa foto:ziarul de Roman