Ascultă Radio România Reșița Live

Patru jucători de la RCM UV Timişoara au fost titulari în meciul amical România-Tonga

Partida a fost una de-a dreptul dramatică pe final, nu foarte spectaculoasă pe ansamblu, însă extrem de disputată, accentul fiind pus în special pe forţă şi mai puţin pe tehnică şi viteză.

Patru jucători de la RCM UV Timişoara au fost titulari în meciul amical România-Tonga

Articol editat de Daniel Babun, 10 noiembrie 2013, 00:01

Partida a fost una de-a dreptul dramatică pe final, nu foarte spectaculoasă pe ansamblu, însă extrem de disputată, accentul fiind pus în special pe forţă şi mai puţin pe tehnică şi viteză.

Prima repriză a fost echilibrată, ”Stejarii” nefiind deloc impresionaţi de dansul războinic ”sipi-tau” pe care l-au făcut oaspeţii, un ”ritual” practicat de Tonga înaintea fluierului de debut al fiecărui meci. Mai mult, românii au jucat foarte bine în primele 15 minute, jucătorii din Pacific nereuşind să ajungă în 22-ul nostru.

Scorul a fost deschis de Florin Vlaicu în minutul 9, care a pus primele 3 puncte pe tabela de marcaj după ce a fructificat o lovitură de pedeapsă obţinută după o intrare din lateral a oaspeţilor la un mol spontan, reuşind un fel de bară-gol în limbaj fotbalistic, balonul trecând printre buturi după ce a lovit unul dintre beţe. Naţionala Tongăi a egalat în minutul 17, la prima incursiune în 22-ul ”Stejarilor”, tot în urma unei lovituri de pedeapsă transformată de Apikatoa Fanga’tapu, după ce tricolorii nu au eliberat la timp zona unui placaj.

Românii au ieşit imediat la joc şi Cătălin Fercu a făcut, în minutul 20, o cursă spectaculoasă de 20-25 de metri, un slalom printre apărătorii adverşi, a reuşit o pasă la Vali Calafeteanu, acesta din urmă ratând însă o tentativă de dropgol din 15 metri. Tot românii au fost aproape de primul eseu în minutul 23, însă oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 33, prin transformarea unei lovituri de pedeapsă de către acelaşi Apikatoa Fanga’tapu.

În ultimul minut al primei reprize, în urma unui pressing al românilor, Vlaicu a adus egalarea, 6-6, printr-o lovitură de penalizare în urma unei infracţiuni în joc comisă de Tonga, în aplauzele celor 6.000 de spectatori aflaţi în tribune.

”Stejarii” au început excelent al doilea mitan, în ofensivă, şi au reuşit primul eseu la mai puţin de cinci minute după reluarea partidei, prin Vali Ursache, e adevărat, fiind nevoie de arbitrajul video pentru validarea încercării. Vlaicu a reuşit transformarea şi scorul era 13-6 în minutul 47, tot stelistul aducând alte 3 puncte pentru România câteva minute mai târziu prin transformarea unei noi lovituri de pedeapsă.

La scorul de 16-6 pentru ”Stejari”, căpitanul naţionalei, Mihai Macovei, a văzut cartonaşul galben, lăsând echipa în inferioritate numerică pentru 10 minute, fapt de care au profitat oaspeţii care, în minutul 54, au reuşit un eseu prin Lilo Vungakoto, transformat de Apikatoa Fanga’tapu, scorul ajungând 16-13 pentru România. Tot cartonaş galben a văzut, 7 minute mai târziu, şi Florin Vlaicu, ajungându-se ca Tonga să aibă, la un moment dat, 15 jucători pe teren, România 13. Cu toate acestea, tricolorii au făcut faţă cu brio presiunii crescânde a jucătorilor din emisfera sudică şi au trecut cu bine de câteva momente în care oaspeţii au fost foarte aproape de a marca eseuri. Cu toate acestea, în minutul 70, după o penalizare jucată rapid de jucătorii din Tonga în 22-ul nostru, Will Helu a prins pe picior greşit defensiva românilor şi a reuşit un eseu, care însă nu a fost transformat de Apikatoa Fanga’tapu deşi poziţia era una extrem de favorabilă, tabela de marcaj indicând 18-16 pentru vizitatori.

Reveniţi în formula completă de joc, tricolorii au luat cu asalt terenul adversarilor, ultimele minute ale partidei fiind de-a dreptul dramatice, cel mai bun transformeur din campionatul intern, Florin Vlaicu aducând victoria pentru ”Stejari” prin fructificarea unei lovituri de pedeapsă cu un minut şi jumătate înaintea fluierului final.

Astfel, prima confruntare dintre România şi Tonga a adus şi prima victorie pentru tricolori, care au reuşit să blocheze incursiunile pe culoare ale puternicilor jucători din Pacific, au ripostat printr-o tactică superioară şi au făcut faţă cu succes atât în grămezile ordonate, cât şi în perioadele în care au jucat în inferioritate numerică.

După meciul cu Tonga, echipă aflată pe locul 11 în clasamentul IRB, România va întâlni pe 16 noiembrie Canada, tot la Bucureşti, într-un meci-test.Sursa:Agerpres

Etichete:
Cristian Chivu e noul antrenor al Parmei! Reşiţeanul îi va antrena pe Dennis Man şi Valentin Mihăilă
Sport marți, 18 februarie 2025, 09:06

Cristian Chivu e noul antrenor al Parmei! Reşiţeanul îi va antrena pe Dennis Man şi Valentin Mihăilă

Reşiţeanul Cristian Chivu este noul antrenor al formaţiei Parma, la care evoluează românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă. Tehnicianul de 44...

Cristian Chivu e noul antrenor al Parmei! Reşiţeanul îi va antrena pe Dennis Man şi Valentin Mihăilă
CSM Reşiţa a luat primele puncte în playoff-ul Diviziei A de handbal! Urmează meciul de acasă cu Medgidia
Sport luni, 17 februarie 2025, 15:46

CSM Reşiţa a luat primele puncte în playoff-ul Diviziei A de handbal! Urmează meciul de acasă cu Medgidia

Echipa masculină de handbal CSM Reşiţa a luat primele trei puncte în playoff-ul Diviziei A! În etapa a doua a competiţiei, rossonerii au...

CSM Reşiţa a luat primele puncte în playoff-ul Diviziei A de handbal! Urmează meciul de acasă cu Medgidia
Șah: Alexandru Tunaru a câștigat Memorialul „Profesor Ion Irimia”
Sport duminică, 16 februarie 2025, 17:13

Șah: Alexandru Tunaru a câștigat Memorialul „Profesor Ion Irimia”

Caransebeşeanul Alexandru Tunaru a câştigat cea de-a X-a ediție a Memorialului “Profesor Ion Irimia” la șah. Turneul de şah rapid de la...

Șah: Alexandru Tunaru a câștigat Memorialul „Profesor Ion Irimia”
Marșul reșițean rămâne în elită. Patru medalii la Naționalele de iarnă!
Sport duminică, 16 februarie 2025, 13:22

Marșul reșițean rămâne în elită. Patru medalii la Naționalele de iarnă!

Marșul reșițean rămâne în top la cel mai înalt nivel intern! Au demonstrat-o sportivii participanți la Campionatul Național pe timpul iernii...

Marșul reșițean rămâne în elită. Patru medalii la Naționalele de iarnă!
Sport vineri, 14 februarie 2025, 20:07

CSM Reșița, la final de cantonament. Flavius Stoican: “S-a acumulat multă oboseală”

CSM Reșița n-a avut succes la ultimele două amicale disputate în cantonamentul din Antalya. La o zi după înfrângerea suferită cu 0-3 în...

CSM Reșița, la final de cantonament. Flavius Stoican: “S-a acumulat multă oboseală”
Sport vineri, 14 februarie 2025, 14:46

Invitaţie la şah! Reşiţa va găzdui o nouă ediţie a Memorialului „Profesor Ion Irimia”

Sala de şah din incinta Polivalentei reşiţene va găzdui mâine, 15 februarie, tradiţionalul turneu dedicat memoriei profesorului Ion Irimia....

Invitaţie la şah! Reşiţa va găzdui o nouă ediţie a Memorialului „Profesor Ion Irimia”
Sport miercuri, 12 februarie 2025, 13:40

Reşiţeanul Florentin Pera nu mai este antrenorul Gloriei Bistrița-Năsăud

După şase înfrângeri consecutive în Liga Florilor şi Liga Campionilor, reşiţeanul Florentin Pera a fost demis din funcţia de antrenor al...

Reşiţeanul Florentin Pera nu mai este antrenorul Gloriei Bistrița-Năsăud
Sport miercuri, 12 februarie 2025, 10:15

Amical… inopinat pentru CSM Reșița! Rossonerii au învins echipa CSU Alba Iulia

Echipa de fotbal CSM Reșița a profitat de șansa de a disputa încă un amical în Antalya, în afara celor patru programate inițial. Rossonerii...

Amical… inopinat pentru CSM Reșița! Rossonerii au învins echipa CSU Alba Iulia