Mircea Rednic, noul antrenor la UTA
Articol editat de Cristina Corocan, 25 aprilie 2023, 10:00 / actualizat: 25 aprilie 2023, 15:19
Conducerea clubului de fotbal UTA Arad l-a înlocuit pe antrenorul principal Laszlo Balint cu Mircea Rednic, a anunţat gruparea, marţi dimineaţa, pe site-ul său oficial, notează Agerpres.
”Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Mircea Rednic, care va prelua banca tehnică a echipei UTA începând de astăzi, contractul întinzându-se până la sfârşitul sezonului 2023-2024. Îi mulţumim domnului Rednic – fotbalist şi antrenor cu rezultate deosebite pe plan naţional şi internaţional – că a acceptat această provocare, îi dorim mult succes în realizarea obiectivelor”, a precizat UTA, menţionând că tehnicianul va fi prezentat marţi.
De asemenea, clubul a afirmat că despărţirea de Balint s-a făcut de comun acord şi ”în urma unei analize profunde şi îndelungate a situaţiei din clasament”, ”chiar dacă nicio parte nu şi-a dorit acest lucru”.
UTA a ţinut să-i mulţumească lui Laszlo Balint că după 57 de ani va juca în semifinalele Cupei României.
Balint (44 ani) a antrenat-o pe UTA între 1 iulie 2019 şi 31 ianuarie 2022, iar la 1 noiembrie 2022 a fost reinstalat pe banca tehnică a ”Bătrânei Doamne”.
Mircea Rednic a fost prezentat astăzi la gruparea arădeană.
”Nu am ezitat deloc. Știu ce înseamnă UTA pentru suporterii de aici, știu ce înseamnă UTA pentru fotbalul românesc. S-au făcut eforturi mari ca să se creeze condiții pentru a face performanță și de aceea poate și acest lucru m-a făcut să să accept. Am venit aici pentru că eu cred în proiectul UTA, cred că putem să ne realizăm obiectivele care sunt. Vorbesc de Cupă, în primul rând, și ca echipa să se salveze. Îmi doresc foarte mult să ne salvăm direct. Misiunea mea este de a face echipă. Unii jucători n-au înțeles ce înseamnă acest club pentru Arad, pentru suporteri și că trebuie să se implice mai mult, să aibă și altă atitudine și să înțeleagă că e bine să lase ceva în urmă”, a spus Mircea Rednic.
Rednic (61 ani) nu a mai antrenat din 2021, când a pregătit-o pe Dinamo.
sursa foto: UTA