Luptătorii din Cornereva doresc să cucerească Valea Prahovei!
Sportivii din cadrul Secției de lupte din comuna Cornereva vor participa sâmbătă, 15 februarie, la CUPA ORAȘULUI BUȘTENI, competiția din orașul de pe Valea Prahovei fiind organizată pentru luptătorii de greco-romane!
Articol editat de Smadu Paul-Sever, 13 februarie 2019, 13:47
Elevii mei sunt pregătiți, deși am avut vacanța asta înaintea competiției și sper să ne prezentăm bine! La antrenamente s-au arătat dornici de mișcare, fiindcă au făcut pauză peste o săptămână, am repetat ce avem de făcut la concurs, ne-am făcut ordinul de bătaie, așa că așteptăm fluierul de început! Cu drept de concurs vor fi șapte sportivi, să vedem, s-ar putea să fie chiar mai mulți! Eu zic că ne vom clasa bine și la acest turneu, aș vrea câteva medalii, indiferent de culoare!, ne-a declarat Gore Iliescu – antrenorul lotului.
Din lotul luptătorilor din Cornereva care vor face deplasarea la competiția de la Bușteni fac parte : David Bijan, Ionuț Belcotă, Raul Rădulescu, Nicolae Boșneag, Crăciun Ghinescu, Iacob Belcotă, Sabina Burlacu, Simona Șaitan și Goris Iliescu.
Paul-Sever SMADU