Lucien Hora a câștigat Cupa Gorjului
Articol editat de Daniel Babun, 18 mai 2014, 16:41 / actualizat: 18 mai 2014, 19:33
Pilotul Lucien Hora de la ACM Sport Reșița și-a confirmat încă o dată clasa și măiestria după ce s-a impus duminică la Cupa Gorjului, în etapa de debut a actualului sezon al Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Campionul absolut al ediției trecte, a reușit cu monopostul Lola să câștige cu un avans de 17 secunde în fața italianului Armando Battocchi pe Ferrari. Locul trei a fost ocupat de un alt reșițean, Ovidiu Zaberca pe Mitsubishi EVO 8,5. Lucien Hora a reușit și cel mai bun timp în urcările de antrenament cronometrate.
Cel de-al treilea pilot de la ACM Sport Reșița, Mircea Pădurean, pe Volkswagen Golf 4, a terminat pe poziția secundă la două roți motrice, în spatele lui Armando Battocchi și pe 10 în clasamentul open.
ACM Sport s-a situat pe primul loc în clasamentul pe echipe, cu un total de 47 de puncte. Un scor care ar fi fost cu siguranţă mai mare dacă Lucien HORA ar fi fost punctat şi la clasă, nu doar la general, aşa cum stabileşte o prevedere de ultimă oră a regulamentului competiţiei. În pofida unor astfel de limitări, piloţii ACM Sport sunt hotărâţi să îşi urmărească obiectivele, cu aceeaşi tenacitate ca în anii anteriori. Obiectivele sunt: ocuparea primelor poziţii la grupe şi clase, a primelor poziţii în Clasamentul Open şi a primului loc în Clasamentul pe echipe.
Următarea etapă a CNVC DUNLOP 2014, Marele Premiu al Oraşului Braşov va avea loc în 7-8 iunie.
(Daniel Babun)