Lucien Hora câştigă al 6-lea titlu de campion naţional la automobilism viteză în coastă
Articol editat de Radio Resita, 13 octombrie 2014, 01:00
Pilotul reşiţean Lucien Hora, pe un monopost Lola B99/50, a câştigat Trofeul Râşnov, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă din acest sezon. Pilotul reşiţean a fost cel mai rapid atât în antrenamentele de sâmbătă cât şi în ambele manşe de concurs de duminică, 12 octombrie. Lucien Hora obţinuse deja, matematic, titlul de campion în urmă cu o etapă.
„Mi-am dorit foarte mult această victorie mai ales pentru că traseul a fost mai ud, mai murdar, iar eu de obicei am probleme în astfel de condiţii. Dar nu am vrut să mă las la „H”-urile cu mai mulţi cai şi cu mai puţini ani. Râşnovul este o etapă minunată. Aici am obţinut prima mea cupă, în 1996, pilotând un Renault Alpine 5 de 1.4, iar acum, după 18 ani, este al 75-lea „OPEN” pe care îl câştig.” a declarat Lucien Hora la finalul întrecerii.
La rândul său, Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.5) a încheiat actuala ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă pe primul loc la grupa H4, iar la Trofeul Râşnov a fost al doilea.
În ceea ce îl priveşte pe al treilea pilot reşiţean, Mircea Pădurean (VW Golf), a terminat pe locul doi la categoria 2 Roţi Motrice în spatele italianului Armando Battocchi (Ferrari 458).
ACM Sport Reşiţa a câştigat întrecerea echipelor. Pe locul doi s-au situat cei de la Rally Dream Team, iar pe locul trei Serus SG.
Sursa foto: autorally.ro
(Adina Niţă)