Judoka din Lugoj Corina Căprioriu a câştigat argintul la Grand Slam-ul de la Tyumen
Articol editat de Radio Resita, 18 iulie 2015, 22:56
Vicecampioana olimpică la Londra, Corina Căprioriu, a cucerit sâmbătă, 18 iulie, medalia de argint la Grand Slam-ul de judo de la Tyumen, din Rusia. În finala categoriei 57 kg, sportiva lugojeancă a fost învinsă de japoneza Tsukasa Yoshida, prin yuko.
La cat. 48 kg, Monica Ungureanu a încheiat pe locul 5, iar Andreea Chiţu s-a clasat pe locul 7 la categoria 52 kg.
România mai are trei reprezentanţi în competiţie, toţi la masculin, Cristian Bodîrlău (cat. 81 kg), Daniel Natea şi Vlăduţ Simionescu (ambii la cat. +100 kg).
La competiţie participă 312 judoka din 53 de ţări, 176 la masculin şi 136 la feminin.
Grand Slam-ul de la Tyumen este ultima repetiţie înaintea Campionatelor Mondiale de la Astana. Premiile totale sunt de 154.000 de dolari, medalia de aur fiind recompesantă cu 5.000 de dolari, cea de argint cu 3.000 de dolari, iar cele două de bronz cu câte 1.500 de dolari.
Sursa foto: digisport.ro
(Adina Niţă)