Ascultă Radio România Reșița Live

Halep a început lupta la Turneul Campioanelor cu o victorie clară

UPDATE:

Victorie clară pentru liderul mondial la debutul la Singapore 2017.

Halep a început lupta la Turneul Campioanelor cu o victorie clară

Articol editat de Cristina Corocan, 23 octombrie 2017, 16:13

Victorie clară pentru liderul mondial la debutul la Singapore 2017.

Halep (26 ani) și-a luat astfel revanșa după ce a fost învinsă recent de Garcia în finala de la Beijing.

Românca s-au impus în fața franțuzoaicei (24 ani, 8 WTA și cap de serie numărul 8) după o oră și 27 de minute.

Garcia a început mai bine și a câștigat primul ghem, iar apoi a avut două mingi de break, dar Halep a reușit să revină și să egaleze (1-1). Franțuzoaica a dominat începutul de meci și a preluat conducerea cu 2-1, după un ghem la zero. Halep a egalat din nou și apoi a reușit un prim break, la zero (3-2). A urmat un ghem foarte slab, cedat de Simona după o dublă greșeală. Garcia a profitat de momentul bun și a făcut 4-3. Halep a făcut apel la antrenorul Darren Cahill și rezultatele au venit imediat, românca egalând (4-4), iar apoi reușind un break ce s-a dovedit decisiv. Halep a încheiat primul act la al treilea său punct de set.

În setul secund, tot Garcia a câștigat primul ghem, dar apoi Halep a deținut controlul, desprinzându-se la 5-1. Două momente psihologice au fost depășite cu bine de Simona, la 2-1 în favoarea sa, când a salvat trei mingi de break, venite după două duble greșeli consecutive, și la 3-1, când a revenit de la 0-40, reușind break-ul. Garcia a luat ghemul șapte al zero (2-5), dar Halep a reușit să închidă meciul cu 6-2.

Halep a reușit 4 ași în acest meci, a făcut 3 duble greșeli, la fel ca și Garcia, având ambele servicii mai bune (62%-58% la primul și 71%-43% la al doilea). Fiecare a reușit câte 13 mingi direct câștigătoare, dar franțuzoaica a făcut mai multe erori neforțate (16-11).

Simona Halep o conduce acum pe Garcia cu 3-1 în confruntări, victorii obținute în 2016 la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1, în optimi, și anul acesta, în sferturi, la Toronto, cu 6-4, 6-2. Garcia a învins recent, în finală la Beijing, cu 6-4, 7-6 (3), succes care i-a adus în mare măsură calificarea la Turneul Campioanelor.

Prima victorie de la Singapore îi asigură Simonei 263.000 de dolari și 250 de puncte WTA. Garcia și-a asigurat 110.000 dolari și 125 puncte WTA.

În al doilea meci din Grupa Roșie se vor întâlni marți ucraineanca Elina Svitolina (a patra favorită) și daneza Caroline Wozniacki (cap de serie numărul șase).

–––––––––––––––––

Simona Halep va juca primul meci de la Turneul Campioanelor 2017, luni, de la 14:30, împotriva jucătoarei care a învins-o în ultimul meci pe care l-a disputat, Caroline Garcia.

Deși a devenit ultima jucătoare calificată în Singapore, despre franțuzoiacă se poate spune că este și cea mai în formă jucătoare din acest moment, având în vedere că a câștigat turneele de la Wuhan și Beijing.

Partida dintre sportivele din România și Franța va fi prima din a doua zi a competiției de final de an din Singapore și, de asemenea, prima din Grupa Roșie. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, primele două jocuri, inclusiv unul din 2017, fiind adjudecate de Halep, iar la ultimul, cel din finala de la Beijing, victoria i-a revenit lui Garcia.

Simona Halep a câștigat confruntările din optimile de finală de la Sydney, din 2016, cu 6-4, 2-6, 6-1 și din sferturile de finală de la Toronto, din 2017, 6-4, 6-2 (ulterior, românca a pierdut clar în fața Svitolinei, în semifinale), iar Caroline Garcia s-a impus cu 6-4, 7-6(3), în finala de la China Open, la o zi după ce românca a devenit sigură de faptul că va trece pe primul loc în clasamentul WTA, poziție pe care se află și în prezent.

Caroline Garcia, a opta jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, este și singura din Grupa Roșie împotriva căreia Simona Halep are palmares pozitiv. În cazul celorlalte două adversare, Halep se află ”la egalitate” cu Elina Svitolina, două victorii de fiecare parte, și este condusă la ”directe” de Wozniacki, 1-3.

Meciul dintre Halep și Garcia va fi urmat de cel dintre Elina Svitolina și Caroline Wozniacki.

În etapa a doua a grupelor, românca, dacă o va învinge pe franțuzoiacă, va juca, miercuri, împotriva câștigătoarei celuilalt meci de luni. În caz contrar, contra pierzătoarea respectivului duel.

Duminică, în prima zi, Karolina Pliskova a învins-o pe Venus Williams, iar Garbine Muguruza a trecut de Jelena Ostapenko, în Grupa Albă. Marți, în a doua etapă, cehoaica se va duela cu spanioloaica, iar americanca o va întâlni pe letonă,scrie digisport.ro

sursa foto: lead.ro

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Slide duminică, 4 februarie 2024, 15:14

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 

Se strică vremea din această după-amiază în aproape toată ţara. De la ora 14:00 intră în vigoare un cod galben de vânt, ninsori moderate...

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
Slide vineri, 19 ianuarie 2024, 08:03

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică

Reşiţa rezilientă – adaptarea comunităţii la schimbările climatice este tema unei mese rotunde ce urmează să aibă loc săptămâna...

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Slide luni, 1 ianuarie 2024, 14:52

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare

Vremea de primăvară va continua să fie prezentă pe parcursul primei săptămâni din noul an 2024 în majoritatea regiunilor. De săptămâna...

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Concertele de Revelion din vestul țării
Slide sâmbătă, 30 decembrie 2023, 00:13

Concertele de Revelion din vestul țării

Timișoara Cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei va fi trupa The Motans. Atmosfera va mai fi întreținută de trupele timișorene...

Concertele de Revelion din vestul țării
Slide joi, 28 decembrie 2023, 10:43

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“

Serviciul Juridic al Prefecturii Caraș-Severin (Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor, a Aplicării Actelor Normative şi Contenciosului...

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 16:01

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun

Zilele de Crăciun nu au trecut fără incidente în judeţul Caraş-Severin. Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a fost...

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 09:54

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni

Turismul balnear se află şi în acest an, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. În staţiunea Băile...

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni
Slide luni, 25 decembrie 2023, 23:32

Noi proteste în Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii Comisiei Electorale Centrale din Belgrad pentru a protesta față de alegerile de la...

Noi proteste în Serbia