Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] Marcel Răducanu, erou de carte! Volumul care îi este dedicat a fost lansat la Reşiţa

După 49 de ani, fostul mare fotbalist Marcel Răducanu s-a întors în oraşul în care a primit botezul  Diviziei A! De această dată, nu ca jucător, ci în postura de… erou de carte! „Marcel Răducanu – talent, fenomen şi legendă” se intitulează volumul semnat de avocatul George Coca, un fan declarat al celui care a impresionat mereu în iarbă prin driblingurile sale. Fostul jucător al Stelei, al Naţionalei şi al Borussiei Dortmund a ţinut să fie prezent la lansarea cărţii care îi este dedicată. Cu prilejul vizitei efectuate în capitala Banatului de Munte, Marcel Răducanu şi George Coca-Lob au fost şi oaspeţii sudioului regional Radio Reşiţa. În amplul interviu acordat postului nostru, cei doi au vorbit despre fotbalul sclipitor de altădată, despre spectacolul sportiv care aducea atâta bucurie microbistului român. Pentru Marcel Răducanu, Reşiţa este şi rămâne o amintire plăcută, chiar dacă a pierdut aici la debutul  în primul eşalon.

[FOTO-AUDIO] Marcel Răducanu, erou de carte! Volumul care îi este dedicat a fost lansat la Reşiţa

Articol editat de Vali Hora, 9 august 2022, 14:57 / actualizat: 9 august 2022, 20:31

„Bineînţeles, îmi amintesc de meciul pe care l-am jucat aici cu Steaua, meci  în care am debutat la nivelul Diviziei A. A fost atunci 2-0 pentru gazde. Ulterior n-am mai avut şansa să ajung la Reşiţa. Da, acela a fost primul meu meci pentru Steaua, din păcate am pierdut, dar asta nu contează. Acum îmi desfăşor activitatea în Germania, de 28 de ani am o şcoală de fotbal acolo. Am înfiinţat-o în 1994, chiar în timpul Campionatului Mondial din Statele Unite, unde ai noştri au jucat foarte bine. Propunerea a venit din partea unui coleg. Eu nu mai antrenasem până atunci copii, dar el m-a convins că voi avea succes, pentru că am un nume în fotbal, iar lumea nu m-a uitat. Şi a avut dreptate. La început am făcut o demonstraţie cu 15 copii, iar după trei luni aveam deja 70 de copii la şcoala de fotbal. De atunci mă ocup de aceşti copii care au drag de fotbal, vor să joace şi încerc să-i ajut cât pot. Şi eu am fost ajutat când am fost mic, şi asta încerc să dau mai departe. Ei sunt deja la cluburi, au meciuri şi antrenamente acolo, dar vin suplimentar  şi la mine, o dată sau de două ori pe săptămână. Merg şi eu să-i văd la meciuri, şi pentru mine ăsta e cel mai frumos job din lume. Eu nu am nicio presiune, merg să-i văd la joc, îmi dau seama ce deficienţe au, iar apoi ştiu ce am de făcut. Ca jucător, pot spune că trecerea de la fotbalul din România la cel german nu a fost grea. Eu singur mi-am făcut viaţa grea, pentru că am semnat întâi nişte contracte pe care nu trebuia să le semnez. Mi-a fost teamă că nu voi face faţă în fotbalul german. Dar, după trei săptămâni, când am văzut ce e acolo – eu fiind jucător de Naţională şi declarat fotbalistul anului în România – mi-am dat seama că am greşit când am semnat precontractul cu Hanovra. Dar ulterior am fost luat de Borussia Dortmund, unde am jucat şase sezoane. În primul sezon, după o suspendare de 11 luni, am avut cel mai bun sezon, fiind inclus de 11 ori în echipa etapei. M-am făcut plăcut publicului din Dortmund, n-am avut viaţă grea acolo, şi colegii m-au ajutat. După şase sezoane a venit o ofertă din Zurich, am plecat în ’88 la ei, cu un contract pe trei sezoane. A fost bine şi acolo, dar cred totuşi că a fost o greşeală plecarea mea în Elveţia.

                Dacă ar fi să raportez fotbalul românesc la cel german, aş putea spune că nu există comparaţie. Vă  dați  seama  că  acolo  este  o  fabrică  de  jucători.  Avem  80.000.000  de  locuitori,  dintre  care  5.000.000  turci care sunt născuți  acolo.  Deci  acolo  vin  pe  bandă  fotbaliști.  Se  lucrează  altfel.  Copiii  au  atitudine  de  mici, sunt  învățați  altfel.  Antrenamente,  altfel.  Metodele  de  antrenament  sunt  altfel.  Antrenorii  sunt  foarte  buni  la  nivel  de  copii  și  juniori.  Știu  să  vorbească  cu  copiii,  nu  îi  înjură,  nu le dau palme copiilor.  Deci  e  altceva, e altă  lume. „

Despre cartea  „Marcel Răducanu – talent, fenomen şi legendă” a vorbit chiar autorul. George Coca-Lob recunoaşte că a fost entuziasmat încă din copilărie de jocul celui pe care l-a făcut acum erou de roman:

„Eu  sunt  unul  dintre  marii  fani  a  lui  Marcel  Răducanu.  Sunt  acel  adolescent  care,  atunci  când  Marcel  juca  fotbal, eram  în  galeria  Stelei  cu un  steag  roş-albastru  pe  care  scria  „Mamă,  iartă-mă,  îl  iubesc  mai  mult  pe  Marcel  Răducanu  decât  pe  tine.”  Eu  l-am  divinizat şi, dacă  vă  vine  să  credeți,  am  plâns  în  momentul  în  care  am  aflat  că  el  a  refuzat  să  vină  în  țară,  cum se spunea la vremea respectivă.  Dumnezeu  a  vrut  ca  să  îl  întâlnesc  într-o  anumită  conjunctură, la  un  meci  pe  stadionul  Arena  Națională. Am făcut şi o fotografie cu el, fotografie care se poate vedea acum pe coperta din spate a cărţii. I-am lăsat şi o carte de vizită, dar sincer nu credeam că vom mai vorbi vreodată. Mai târziu am luat din nou legătura, prin intermediul unui client de-al meu. I-am propus lui Marcel să scriu o carte despre el, iar el a fost de acord. Eu  o  numesc  teza mea  de  doctorat  în  sport.  Prima  mea  teză  de doctorat  a fost despre  interesul  general  și  drepturile  fundamentale  ale  omului,  dar  la  această  carte  am  lucrat  cu  un  entuziasm  extraordinar  de  mare,  extraordinar  de  mare.  Volumul are 300 de pagini şi 13 capitole, iar scrierea ei a durat cam doi ani”, a precizat George Coca-Lob.

Marcel Răducanu şi-a exprimat regretul că Reşiţa fotbalistică se află într-un moment greu. El a a îndemnat totuşi microbiştii să ţină aproape, şi a urat CSM-ului mult succes în efortul de a reveni acolo unde îi este locul:

„Îmi dau seama seama  că suporterii sunt  dezamăgiţi. E  mare  păcat,  pentru  că  totuși  Reşiţa  e  un  club  cu  renume,  care  ar  trebui  să  joace  cel  puțin  în  liga  a  doua,  dacă nu chiar în Liga I.  Dar  eu  nu  cunosc  ce  se  întâmplă aici la  nivel  de conducere  și  n-aş vrea  să  spun  acum  ceva  ce  poate  că  n-ar  trebui  să  spun.  Microbiştilor le adresez îndemnul   să  fie alături  de  de  echipă  și  de   club. Sper  să  promovați în liga  a  doua.  V-o doresc  din toată inima.”

Interviul complet îl puteţi asculta aici:

Cartea „Marcel Răducanu – talent, fenomen şi legendă” a fost lansată astăzi, 9 august, la Camera de Comerţ din Reşiţa. Foşti mari fotbalişti, antrenori, dar şi simpli iubitori ai fotbalului au ţinut să participe la eveniment. Volumul are 13 capitole şi prezintă detalii inedite despre cariera fotbalistică sinuoasă a jucătorului care a fost numit în Germania Maradona din Balcani. Răducanu a fost fotbalistul Stelei între 1972 şi 1981, perioadă în care a marcat 94 de goluri.  El a evoluat şi în 21 de meciuri pentru Naţionala tricoloră. Desemnat Fotbalistul Anului în 1980 în România, Răducanu s-a afirmat ulterior şi în străinătate. El a fost unul dintre favoriţii publicului la Borussia Dortmund, unde a jucat şase sezoane. Ulterior a mai evoluat în Elveţia, la FC Zurich.

Marcel Răducanu conduce în Germania o şcoală de fotbal înfiinţată în 1994. În cursul vizitei efectuate zilele acestea la Reşiţa, el a susţinut şi un antrenament demonstrativ cu tinerii rossoneri din Valea Domanului.

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei
Sport luni, 13 ianuarie 2025, 07:47

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei

FC Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 5-2 (4-1), duminică seara, în...

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei
Handbal feminin, Divizia A: Universitatea Reșița începe anul cu un meci la Timișoara
Sport duminică, 12 ianuarie 2025, 15:42

Handbal feminin, Divizia A: Universitatea Reșița începe anul cu un meci la Timișoara

Divizionara A feminină de handbal Universitatea este prima formaţie reşiţeană care intră în focul competiţiilor oficiale din 2025....

Handbal feminin, Divizia A: Universitatea Reșița începe anul cu un meci la Timișoara
Handbal masculin: România a învins Argentina, în ultimul său meci la turneul din Spania
Sport duminică, 12 ianuarie 2025, 10:15

Handbal masculin: România a învins Argentina, în ultimul său meci la turneul din Spania

Handbal masculin: România a învins Argentina, în ultimul său meci la turneul din Spania Naționala masculină de handbal a României a obținut o...

Handbal masculin: România a învins Argentina, în ultimul său meci la turneul din Spania
Gata vacanţa! Handbaliştii de la CSM Reşiţa au reluat pregătirile
Sport vineri, 10 ianuarie 2025, 18:41

Gata vacanţa! Handbaliştii de la CSM Reşiţa au reluat pregătirile

S-a încheiat vacanţa pentru handbaliştii divizionarei A CSM Reşiţa! 15 rossoneri au început joi, 9 ianuarie, pregătirile pentru partea a doua...

Gata vacanţa! Handbaliştii de la CSM Reşiţa au reluat pregătirile
Sport joi, 9 ianuarie 2025, 15:34

La mulţi ani, Marius Tobă! Fostul mare sportiv reşiţean ar putea pune umărul la relansarea gimnasticii masculine din România

Stabilit de peste trei decenii în Germania, fostul mare gimnast Marius Tobă a venit pentru câteva zile acasă, în Reşiţa natală. Deşi a...

La mulţi ani, Marius Tobă! Fostul mare sportiv reşiţean ar putea pune umărul la relansarea gimnasticii masculine din România
Sport joi, 9 ianuarie 2025, 09:03

Todoni şi Ruse, pe tabloul principal la Australian Open!

Tenismenele Anca Todoni și Gabriela Ruse s-au calificat pe tabloul principal la Openul Australian. Cele două românce au făcut meciuri foarte bune...

Todoni şi Ruse, pe tabloul principal la Australian Open!
Sport luni, 6 ianuarie 2025, 12:06

Speranţele atletismului românesc se pregătesc în Turcia. Caransebeşul e reprezentat de şase sportivi

Cei mai talentaţi tineri atleţi ai României n-au avut parte de vacanţă în perioada sărbătorilor. Din 17 decembrie, speranţele atletismului...

Speranţele atletismului românesc se pregătesc în Turcia. Caransebeşul e reprezentat de şase sportivi
Sport duminică, 5 ianuarie 2025, 21:17

Trofeul Carpați: România încheie pe locul trei, după un eșec surprinzător contra Georgiei

Naționala de handbal masculin a României a pierdut surprinzător contra Georgiei, în ultimul meci disputat la Trofeul Carpați 2025. Elevii lui...

Trofeul Carpați: România încheie pe locul trei, după un eșec surprinzător contra Georgiei