Ascultă Radio România Reșița Live

Fetele de la ACS Băile Herculane, la prima victorie în campionatul național

Jucătoarele gazdelor au început mai bine jocul stabilindu-şi un avantaj de două goluri, iar în minutul 7 chiar de trei goluri : 6-3! Fetele din Jimbolia au pornit, apoi, după egalare, pe care au obţinut-o şi chiar au trecut în avantaj pentru prima dată în acest meci, conducând în minutul cu 9-8, s-au distanţat chiar la trei goluri, însă la pauză au păstrat un avantaj de două goluri : 12-10!

Fetele de la ACS Băile Herculane, la prima victorie în campionatul național

Articol editat de Cristina Corocan, 24 septembrie 2017, 18:13

Jucătoarele gazdelor au început mai bine jocul stabilindu-şi un avantaj de două goluri, iar în minutul 7 chiar de trei goluri : 6-3! Fetele din Jimbolia au pornit, apoi, după egalare, pe care au obţinut-o şi chiar au trecut în avantaj pentru prima dată în acest meci, conducând în minutul cu 9-8, s-au distanţat chiar la trei goluri, însă la pauză au păstrat un avantaj de două goluri : 12-10!

Oaspetele au început decise repriza secundă distanţându-se la patru goluri, dar în min. 33 au pierdut-o pe una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren – Alexandra Andrei, care a fost eliminată până la sfârşitul partidei pentru proteste. Din acest moment, elevele lui Toma Drăgoiu, susţinute frenetic de un public numeros, au preluat încet iniţiativa şi au restabilit egalitatea la 16, după care au luat un avans ce părea decisiv : 20-17. Echipa din Jimbolia şi-a revenit şi a practicat foarte bine lecţia contraatacului, iar în minutul 73 avea chiar un gol în plus : 21-20! Gazdele au simţit că pot pierde acest meci şi, încurajate de public, au revenit în joc, preluând din nou conducerea cu două minute înainte de final (23-22), reuşind ca până la semnalul final să mai marcheze un gol, stabilind scorul final : 24-22!

După scrierea istoriei acestui joc foarte palpitant, care a ţinut cu sufletul la gură pe cei prezenţi la Sala de sport ALEXANDRU DUICU, atmosfera în sânul celor două echipe era, evident, total diferită!

Toma Drăgoiu – antrenor ACS BĂILE HERCULANE : „În sfârşit a apărut şi victoria, acasă! Fetele s-au comportat foarte bine, în sfârşit au început să mă asculte, suntem pe drumul cel bun! Urmează meciul de la Hunedoara cu CSS, ne pregătim în această săptămână şi sperăm că va fi un meci victorios şi la Hunedoara! Atu-ul în acest meci a fost jocul în echipă! Asta contează foarte mult şi a lipsit jocul trecut echipei mele, în schimb astăzi fetele au jucat în echipă şi am câştigat!”

Georgiana Papavă (ACS Băile Herculane) : „După eşecul d ela Hunedoara am avut un gând pozitiv ca să câştigăm! În prima repriză am început cu dreptul, după aceea cele de la Jimbolia au avansat cu trei puncte, între timp noi ne-am mobilizat şi în a doua repriză am dat tot ce am avut mai bun din noi! Pentru mine a fost un meci reuşit, puteam mai mult, sper să evoluăm bine şi să câştigăm, să ajungem cât mai departe în campionat!”

Marian Rică – antrenor HC Jimbolia : „Un meci frumos, un meci deschis, un meci în care fiecare echipă şi-a apărat şansele cum a putut, normal : o echipă mai tehnică – Jimbolia, o echipă, normal, mai începătoare, cu sufletul, voinţa mai mult, drept dovadă finalul a fost al lor! Felicit echipa din Herculane pentru victoria aceasta şi îi doresc să poată să facă şi cu alţii la fel! Totul a decurs de la eliminarea jucătoarei mele de bază, care este a primit cartonaş roşu pentru că am înţeles că a jignit un arbitru sau nu ştiu ce a făcut acolo! Aceea îmi este jucătoare de 10 goluri pe meci, deci de acolo a pornit totul! S-a simţit lipsa jucătoarei în teren, dacă ea era, nu se întâmpla lucrul acesta! Noi vrem ca în acest an să fim în primele trei din zece, dar mai sunt 27 de meciuri!”

Cele două echipe au avut la dispoziţie în acest meci urmăroarele jucătoare :

ACS BĂILE HERCULANE : Bianca Neda – Denisa Drăgulescu, Geanina Papavă, Iasmina Pătăşanu, Alexia Rain, Maria Soroceanu, Bianca Toloş, Georgiana Geosanu, Denisa Bălulescu, Andrada Boangiu, Anastasia Caraiman, Ana Maria Molnar, Mariana Domilescu, Andra Cherciu. Antrenor : Toma Drăgoiu.

HC JIMBOLIA : Diana Siminiuc – Alexandra Andrei, Noemi Ordodi, Denisa Chifoi, Denisa Ştef, Andreea Tinei, Ioana Bocianschi, Nicoleta Orban, Andreea Pop, Romina Fiscuşan, Adina Siminiuc, Melania Lengyel, Patricia Fazakas, Bianca Novak, Raluca Enachi, Bianca Costoaie. Antrenor : Marian Rică.

Au arbitrat Bogdan Beică şi Raul Dodu – ambii din Hunedoara.

Următorul joc al echipei ACS BĂILE HERCULANE va fi duminica viitoare, 1 octombrie, în deplasare cu CSS HUNEDOARA.

Paul-Sever SMADU

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:03

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros

Lucian Ştefan, tânăra speranţă a atletismului caransebeşean, a cucerit încă o medalie de aur – de această dată pentru Colegiul...

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:37

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15

Clubul de arte marţiale Asahi Dojo a adus Reşiţei şi României două medalii cucerite în competiţia de karate la prestigioasa întrecere...

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Sport marți, 15 aprilie 2025, 16:45

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!

Tinerii gimnaşti reşiţeni s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional Şcolar găzduit de sala “Ioan Kunst Ghermănescu” din...

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport luni, 14 aprilie 2025, 16:43

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!

Reprezentantele secţiei de gimnastică ritmică de la CSS Reşiţa şi-au reconfirmat valoarea şi buna pregătire la turneul naţional Cupa...

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 15:56

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat pe terenul liderului Csikszereda, în cea de-a patra etapă a...

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 13:06

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!

Reșițenii Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, cei mai titrați mărșăluitori ai României, și-au reconfirmat valoarea la Campionatele...

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 15:39

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Canada, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King. În debutul întâlnirii,...

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 14:50

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia

Divizionara A de handbal CSM Reşiţa a legat trei succese consecutive, toate pe teren propriu! După victorii la scoruri strânse cu Alexandria şi...

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia