CSM Reşiţa a câștigat meciul amical cu Universitatea Cluj
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a fost învinsă de formaţia de ligă secundă CSM Reşiţa cu scorul de 2-1 (2-1), duminică, într-un meci amical disputat pe Stadionul ”Cetate” din Alba Iulia.
Articol editat de Valentina Adam, 10 septembrie 2023, 16:22
Filip Ilie a deschis scorul pentru ‘U’ în minutul 4, dar reşiţenii au întors rezultatul până la pauză, potrivit paginii de Facebook a clubului ardelean.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început cu Iliev – Oancea, Piţian, Miron, R. Dimitrov – G. Simion, Silaghi, Tescan – Hofman, F. Ilie, Calcan.
În a doua parte a meciului, pe lângă juniorii Iustin Chirilă, Nicholas Pop şi Alin Techereş, care au mai evoluat pentru prima echipă, tehnicianul i-a mai introdus pe Paul Crişan, Şefan Opriş, Alin Baciu, Mario Tout, Alin Tudorache şi Vlad Lambru.
Foto Universitatea Cluj/Facebook