CS Caraș-Severin a pierdut meciul de pe teren propriu cu HC Odorhei
Articol editat de Radio Resita, 19 martie 2014, 00:02 / actualizat: 19 martie 2014, 7:18
În fața unui public care și-a susținut favoriții până la sfârșit, CS Caraș-Severin a cedat marți seara, pe teren propriu, la o diferență de șase goluri în fața formației HC Odorhei, scorul final fiind 31-26 în favoarea oaspeților. Meciul a contat pentru etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal masculin.
Partida de marți seara a fost echilibrată, chiar dacă elevii lui Vlad Caba au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri. Diferența s-a făcut după minutul 48, când tabela a indicat egalitate, 21-21, după care HC Odorhei a reușit să puncteze de trei ori la rând.
Cel mai bun marcator al gazdelor a fost Ilie Vaidasigan cu 5 goluri, iar de la oaspeți macedoneanul Lazo Maynov a înscris 8 goluri.
“Întâlnirile dintre cele două formații au fost tot timpul meciuri frumoase, antrenante. A fost un rezultat strâns, un meci extrem de echilibrat. Doar câteva minute spre finalul partidei a înclinat balanța în favoarea uneia dintre echipe”, a declarat Vlad Caba, antrenorul celor de la HC Odorhei. Acesta a adăugat că CS Caraș-Severin este o echipă cu jucători de valoare care, în pofida accidentărilor și a problemelor cu care se confruntă, dau dovadă de spirit de luptă și reușesc să practice un handbal de calitate.
La rândul său, profesorul Aihan Omer, antrenorul celor de la CS Caraș-Severin, a precizat că diferența s-a făcut pe finalul meciului pe un fond de oboseală a elevilor săi, după deplasarea pe care au avut-o la Știința Municipal Bacău la finalul săptămânii trecute. “Adversarul pe care l-am întâlnit în această seară este unul valoros care joacă în cupele europene și care, se pare, are obiective îndrăznețe”, a afirmat Aihan Omer.
“Chiar dacă sună a lozincă nu pot să nu remarc jucătorii care, meci de meci, în momentul în care intră în teren uită de tot ce se întâmplă în afara lui”, a adăugat Aihan Omer referindu-se la condițiile de pregătire și la problemele financiare cu care se confruntă echipa. Băieții “intră să câștige, dau dovadă de caracter și luptă meci de meci chiar până la sacrificiu și de aceea îi respect”, a spus antrenorul de la CS Caraș-Severin.
CS Caraș-Severin – HC Odorhei 26-31 (12-14)
CS Caraș-Severin: Emilian Marocico, Cristian Ionescu, Andy Sămînță – Ilie Vaidasigan (5 goluri), Demis Grigoraș (4), Tudor Marta (4), Ioan Stan (4), Emilian Turcu (3), Mihai Rohozneanu (2), Adrian Petrea (2), Paul Sas (1), Marius Grozăvescu (1), Denis Ionescu, Raul Heimbach, Marius Drăgănescu. Antrenor: Aihan Omer.
HC Odorhei: Ionuț Ciobanu, Levente Szabo, Szilard Orban – Lazo Maynov (8 goluri), Chike Onyejekwe (7), E. Feuchtmann (3), Gheorghe Irimescu (3), Andrei Mihalcea (2), Attila Komporaly (2), Damjan Blecic (2), Botond Ferenczi (2), Vlăduț Vlad (1), Huba Talas (1), Andrei Sipos, Alin Câmpan. Antrenor: Vlad Caba.
Au arbitrat: Bogdan Stark și Romeo Ștefan, ambii din București.
(Adina Niță)