Ascultă Radio România Reșița Live

[UPDATE] [FOTO] CS Caraş-Severin a fost învinsă acasă de CSM Bucureşti

CS Caras Severin-CSM Bucuresti 1

[UPDATE] [FOTO] CS Caraş-Severin a fost învinsă acasă de CSM Bucureşti

Articol editat de Daniel Babun, 14 mai 2014, 21:11 / actualizat: 15 mai 2014, 10:00

CS Caraş-Severin mai păstrează doar şanse mici de-a nu ajunge să joace meciurile de baraj pentru a-şi păstra locul în Liga Naţională de handbal masculin. Echipa antrenată de Aihan Omer a fost învinsă miercuri seara cu 32-29, pe teren propriu, de CSM Bucureşti, în grupa play-off-ului pentru locurile 10-12. La pauză au condus tot bucureştenii cu 17-15. De altfel, formaţia oaspete a condus de la începutul meciului, reşiţenii nereuşind decât de trei ori să egaleze pe parcursul meciului.

Antrenorul Aihan Omer a folosit doar 12 jucători, din care trei portari. La această lipsă de efectiv s-a mai adăugat accidentarea coordonatorului de joc, Mihai Rohozneanu şi eliminarea lui Emilian Turcu după ce a primit cartonaş roşu. Pentru acest meci, Ioan Stan a fost suspendat deoarece a primit cartonaşul roşu în meciul de la Suceava, iar Sebastian Pârvan a fost utilizat chiar şi nerefăcut după accidentarea din urmă cu un an. Un alt jucător nerefăcut complet a fost şi Demis Grigoraş, cu accidentare la braţul de aruncare.

Lipsa de jucători, sau cum se spune în termenii antrenorilor- bancă scurtă- a făcut ca Aihan Omer să nu poată să pună în aplicare strategii şi scheme de joc pe care le stăpâneşte şi care l-au făcut atât de apreciat. Acest fapt a fost recunoscut chiar de reputatul antrenor, care după meci a mărturisit că pe bancă nu-l avea decât pe Pârvan, în afara celor doi portari. La meciul cu CSM Bucureşti niciunul dintre portarii echipei CS Caraş-Severin nu a reuşit să închidă poarta, pe când portarul Ionuţ Iancu de la oaspeţi a prins o zi în formă maximă. Spre exemplu, din 19 aruncări spre poarta echipei gazde, în prima repriză, 17 au poposit în plasă, iar în poartă au fost rotiţii toţi cei trei.

La partidă au asistat aproximativ 700 de spectatori.

CS Caraş-Severin a jucat în următoarea alcătuire: Cristian Ionescu, Emilian Marocico şi Andy Sămînţă- portari şi pe teren: Ilie Vaidasigan (6 goluri), Sebastian Pârvan, Mihai Rohozneanu, Demis Grigoraş (4 goluri), Adrian Petrea (7 goluri), Tudor Marta (1 gol), Emilian Turcu (3 goluri), Paul Sas (5 goluri) şi Marius Grozăvescu (3 goluri). Antrenor- prof. Aihan Omer, antrenor emerit.

În meciul următor CS Caraş-Severin va juca sâmbătă, 17 mai, de la ora 11, tot la Sala Polivalentă din Reşiţa, cu CSU Suceava. În acest moment, CS Caraş-Severin este pe locul 12, CSU Suceava pe 11 şi CSM Bucureşti pe 10.

Federaţia Română de Handbal organizează la finalul sezonului 2013-2014 un Turneu de Baraj pentru promovarea în Liga Naţionala 2014-2015. Vor participa echipele clasate pe locurile 11 şi 12 în Liga Naţională şi echipele clasate pe locurile 2 în cele 2 serii ale Diviziei A, ediţia 2013-2014. Cele 4 echipe vor disputa jocurile pe teren neutru, în sistem turneu (fiecare cu fiecare), ordinea jocurilor fiind stabilită prin tragere la sorţi. Primele 2 clasate după desfăşurarea turneului vor promova în Liga Naţională.

Deoarece majoritatea echipelor din Liga Naţională au contracte cu jucătorii pe un an de zile se pune problema ca jucătorii care au înţelegeri cu alte formaţii să devină liberi de contracte. Prelungirea contractelor poate fi făcută pentru o perioadă de minim şase luni. În aceste condiţii, dacă nu se ajunge la înţelegere cu jucătorii care au mai rămas, este foarte posibil ca CS Caraş-Severin să rămână fără o parte dintre actualii componenţi. Contractul antrenorului Aihan Omer nu expiră în acest an, iar dintre jucători, reşiţeni sunt doar Cristian Ionescu, Andy Sămânţă, Sebastian Pârvan şi Marius Grozăvescu.

(Daniel Babun)

 

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:03

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros

Lucian Ştefan, tânăra speranţă a atletismului caransebeşean, a cucerit încă o medalie de aur – de această dată pentru Colegiul...

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:37

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15

Clubul de arte marţiale Asahi Dojo a adus Reşiţei şi României două medalii cucerite în competiţia de karate la prestigioasa întrecere...

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Sport marți, 15 aprilie 2025, 16:45

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!

Tinerii gimnaşti reşiţeni s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional Şcolar găzduit de sala “Ioan Kunst Ghermănescu” din...

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport luni, 14 aprilie 2025, 16:43

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!

Reprezentantele secţiei de gimnastică ritmică de la CSS Reşiţa şi-au reconfirmat valoarea şi buna pregătire la turneul naţional Cupa...

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 15:56

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat pe terenul liderului Csikszereda, în cea de-a patra etapă a...

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 13:06

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!

Reșițenii Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, cei mai titrați mărșăluitori ai României, și-au reconfirmat valoarea la Campionatele...

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 15:39

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Canada, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King. În debutul întâlnirii,...

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 14:50

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia

Divizionara A de handbal CSM Reşiţa a legat trei succese consecutive, toate pe teren propriu! După victorii la scoruri strânse cu Alexandria şi...

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia