Competiție de sezon: micii handbaliști cărășeni s-au bucurat de Cupa Moș Crăciun
În cea mai frumoasă perioadă a anului, micii handbaliști din Caraș-Severin s-au distrat la Cupa Moș Crăciun!
Articol editat de Vali Hora, 26 decembrie 2024, 16:51
Întrecerea din Polivalenta reșițeană a reunit la start echipe de minihandbal și de babyhandbal de la cluburile CS Hercules Băile Herculane, AS Teregova, Biamar Reșița, Mundo Reșița, Mundo Caransebeș și CSM Reșița. Cei mici s-au bucurat pur și simplu de joc, pentru că la aceste vârste nu se ține scorul. La final, a venit și Moș Crăciun, încărcat cu obișnuitele daruri dulci. O competiție binevenită, a declarat Nicu Belcea, reprezentantul clubului Mundo, care a ținut să mulțumească gazdelor de la CSM Reșița pentru cadoul făcut celor mai mici handbaliști cărășeni.
„Mulțumim grupării CSM Reșița pentru invitație. La minihandbal am participat cu cele două echipe ale clubului nostru, din filialele Reșița și Caransebeș – iar la babyhandbal ne-am înscris cu o echipă formată din copii ai ambelor filiale. Chiar dacă din data de 20 decembrie am intrat în vacanță, nu am putut să refuzăm invitația prietenilor noștri de la CSM Reșița de a participa la acest turneu, deoarece a fost un lucru benefic pentru copii. Cei mici și-au dorit să joace, este bine că au avut câteva meciuri în plus, chiar dacă la această vârstă nu se ține cont de rezultate. Ideea a fost să aibă încă o competiție la final de an.”, a declarat managerul administrativ al grupării Mundo.