[AUDIO] Noul campionat al diviziei A de handbal feminin va începe în decembrie. În competiţie intră şi Universitatea Reşiţa
Se pregătesc de start şi echipele din divizia A de handbal feminin. Debutul sezonului este prevăzut pentru începutul lunii decembrie, când ar urma să aibă loc, sub formă de turneu, primele patru etape. La întrecerile din noul campionat al diviziei A vor participa 20 de echipe, repartizate pe trei serii. Între formaţiile care se vor alinia la start se numără şi Universitatea Reşiţa. La comanda lotului reşiţean se află în continuare profesorul Cristian Busuioc.
Articol editat de Vali Hora, 17 noiembrie 2020, 22:19 / actualizat: 18 noiembrie 2020, 9:58
„În ceea ce ne priveşte pe noi, competiţia din acest an este una aparte, atipică. Trebuie să ne aliniem şi noi cerinţelor de la Liga Naţională. Am fost repartizaţi în seria B, alături de alte şase echipe. Avem ca adversare pe CSU Oradea şi CSU Timişoara – deci suntem trei echipe universitare – o echipă nou înfiinţată, CSM Târgu Jiu, apoi CSM Deva, o echipă cu tradiţie în handbalul românesc, care reapare după doi ani şi este cu noi în serie. De asemenea, CS Gloria Bistriţa-Năsăud, formaţie fără drept de promovare, şi Centrul Naţional de Excelenţă de la Sfântu Gheorghe, adică lotul de junioare care se pregăteşte centralizat în această localitate”, a precizat profesorul Cristian Busuioc.
Primele patru etape se vor desfăşura în intervalul 2-5 decembrie, în cadrul unor turnee similare celor organizate la nivelul primului eşalon handbalistic. Conform Regulamentului FRH pentru Divizia A cu 3 serii, primele două clasate din fiecare serie și cele mai bune 2 echipe de pe locul 3 se vor califica la turneul final.
foto: CS Universitatea Resita