[AUDIO] Lucian Ştefan, dublă de aur la Naţionalele U18!
Încă două medalii de aur au intrat în palmaresul talentatului atlet Lucian Ştefan. În cadrul Campionatului Naţional Under 18 de la Bucureşti, sportivul caransebeşean a fost cel mai rapid, atât la 1500, cât şi la 3000 de metri. Lucian Ştefan a reuşit o plăcută surpriză la 1500 şi a confirmat aşteptările în proba de 3000, spune antrenorul emerit Cristian Dragomir.
Articol editat de Vali Hora, 14 martie 2023, 16:49 / actualizat: 14 martie 2023, 20:30
„Lucian avea două obiective la acest concurs, și anume, o medalie de aur la proba de 3.000 m și medalie, indiferent de ce culoare, la proba de 1.500 m – unde pleca cu șansa a treia. În proba de 3.000 m avea șansa întâi. În prima zi, sâmbătă, s-a alergat 1.500 m. El a făcut o cursă bună, ușor tacticizată și a câștigat cursa după un finiş extraordinar. A alergat ultimii 500 m într-un minut și 15 s, lucru care e formidabil pentru vârsta asta, și a reușit să câștige, fiind urmat de Alin Savlovschi. Menționez că ei sunt prieteni foarte buni și sunt și niște alergători de semifond și fond în care ne punem mari speranțe. Întregul colectiv al Federației Române de Atetism speră ca ei să aibă un cuvânt de spus în sermifondul și fondul românesc din viitorii ani.
A doua zi a fost favorit la 3000 m, pornea cu prima șansă. A dus cursa cap-coadă și a avut din nou un finiș foarte bun. A fost urmat tot de Alin Savlovschi – și așa, ca o curiozitate, al treilea clasat a fost depășit cu un tur de pistă de către primii doi atleți de pe podium. Dar asta nu micșorează cu nimic valoarea atletului de pe locul trei, pentru că este încă junior III, adică U 16.
Sunt foarte mulțumit de întregul sezon al lui Lucian. Toate cele patru curse ale lui de la 3000 m se regăsesc în topul mondial, în primele 15 poziții. Deci, patru curse în primele 15 poziții. E singurul atlet care are un grupaj atât de bun: cea mai bună cursă, 8 min, 30 sec şi 21 de sutimi – cea mai slabă cursă, în 8 min, 32 sec şi câteva sutimi. Foarte constant. Ăsta fost și țelul meu ca antrenor, să-l duc la un nivel pe care să-l stăpânească bine și de-aici ușurel încercăm să creștem la vară, căutând vârful de formă care să coincidă cu Festivalul Olimpic al Tineretului European de la sfârşitul lunii iulie. Acum pot să spun că ne-am mai stabilit un obiectiv: să stabilească și baremul de participare pentru Campionatul European U20 în probele de 3.000 m și 5.000 m, pentru că baremurile sunt accesibile și cred că le va realiza în sezonul din această vară.”
La finele sezonului de atletism în sală, bilanţul lui Lucian Ştefan cuprinde patru medalii, două de aur şi două de argint.