Prima pagină » Sport » [AUDIO] Liliana Dragomir, victorioasă la Semimaratonul de la Cluj-Napoca
[AUDIO] Liliana Dragomir, victorioasă la Semimaratonul de la Cluj-Napoca
Proaspăt legitimată la CSM Caransebeş, Liliana Dragomir a devenit deja o ambasadoare a sportului din oraşul gugulanilor. Valoroasa atletă a luat locul I în proba de 21 km la Cluj-Napoca Marathon. Cursa a reunit la start 175 de concurente, iar Liliana a reuşit să treacă prima linia de sosire, cu timpul de o oră, 21 de minute şi 24 de secunde. Trei minute şi jumătate a fost avansul sportivei caransebeşene faţă de următoarea clasată la semimaraton. Competiţia a fost mai mult un test, înaintea concursurilor oficiale majore, spune Liliana Dragomir.
„M-am bucurat alergând cei 21 de kilometri și câștigând cursa fără probleme. Important este că mi-am demonstrat că pot să duc un tempo susținut, pentru a-mi testa nivelul pentru Europenele de 50 de kilometri – acolo avem obiectivul cel mai important. Până atunci, concursurile pe care le alerg sunt mici teste. Dacă nu am avut adversare, ca să duc o luptă continuă, m-am amenajat și mi-am văzut de cursă frumos, n-am fost presată de adversare. S-a plecat de pe stadionul Cluj Arena, s-a alergat prin oraș și s-a revenit cu sosire tot pe stadion. Mă bucur că am început cu dreptul seria competițiilor împreună cu CSM Caransebeș.”
Articol editat de Vali Hora,
6 septembrie 2022, 16:34

În această perioadă, Călin şi Liliana Dragomir formează şi grupa de începători care ar urma să devină viitorii performeri ai atletismului caransebeşean. Selecţiile, care vizează copiii peste 4 ani, au loc în Teiuş, lunea, miercurea şi vinerea, de la ora 17.00.