Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Cu pricepere şi pasiune, pentru România: Răzvan Şelariu pregăteşte următoarea generaţie de campioni ai gimnasticii româneşti

După 13 ani de antrenorat peste hotare, în Qatar şi în Insulele Feroe, fostul mare gimnast Răzvan Şelariu a revenit sub tricolor, ca antrenor la lotul de juniori al României. Practic, campionul reşiţean s-a întors acasă, pentru că pregătirea tinerelor speranţe se desfăşoară chiar în municipiul de pe Bârzava, la sala Clubului Sportiv Şcolar din localitate. Experienţa dobândită în străinătate, la cel mai înalt nivel, e un atu, spune Răzvan Şelariu, care are gânduri şi ambiţii mari cu generaţia care vine din urmă în gimnastica masculină românească:

„Timp de 13 ani am lucrat în străinătate – întâi în Qatar, apoi în Insulele Feroe. Am plecat în Feroe din motive bine știute, le-am mai spus de-a lungul timpului… necazul pe care l-am avut cu băiatul meu m-a determinat să iau decizia de a pleca din Qatar. Acolo, pot să spun că am stat într-o familie mare, unită, am avut condiții excelente de lucru, m-am simțit foarte bine, am avut și rezultate notabile, dar din păcate a trebuit să iau această decizie, de a face o schimbare în viața mea și a familiei. Au urmat trei ani frumoși și în Insulele Feroe. Am întâlnit acolo la fel oameni minunați, oameni dornici de muncă și am avut şi aici rezultate bune, rezultate notabile. Am antrenat lotul național de băieți. În Qatar. timp de 5 ani de zile antrenasem lotul național de fete, după care am trecut la băieți. Cei de acolo mi-a oferit șansa de a mă întoarce la prima dragoste, pentru că, recunosc, îmi place mai mult să lucrez pe partea masculină.

Sunt o mulţime de rezultate cu care mă mândresc, dar acum îmi vine în minte la fete o finală la Olimpiada de juniori – o fată care a prins o finală olimpică şi care s-a clasat pe locul 6, rezultat care nu este de ici, de colo. În Insulele Feroe, la Campionatele nordice am avut medalie de argint. Sunt multe, dar acum, fiind foarte preocupat cu echipa națională, nu-mi vin în minte toate rezultatele.

Exact trei ani de zile am stat în Feroe, după care a urmat decizia de a mă întoarce în România, la Reșița. Am purtat discuții cu Federația Română de Gimnastică și am luat această decizie de a reveni acasă. Am început activitatea la data de 1 septembrie, alături de un alt antrenor reşiţean, Gheorghi Rotaru. Momentan avem selecționaţi cinci sportivi, iar din luna ianuarie a anului viitor vom selecționa – evident, în strânsă colaborare cu Federația Română de Gimnastică și cluburile din țară – încă 5-6 sportivi care se vor ridica la nivelul echipei naționale. Mai sunt discuții cu încă doi antrenori care sper că se vor alătura colectivului tehnic tot din luna ianuarie. Pe această cale vreau să mulțumesc Federației Române de Gimnastică pentru girul oferit, pentru privilegiul de a fi antrenor coordonator al echipei naționale.

Pentru mine este o onoare și o mare mândrie. Evident că acest lucru mă şi responsabilizează, mă obligă să readuc gloria sportivă și zâmbetul pe chipurile oamenilor care iubesc acest sport. Dar pentru asta avem nevoie de timp, de cunoaștere, de o filozofie și de tehnici de antrenament care să pună în valoare munca zilnică a tinerilor noștri sportivi. Unii deja sunt la o vârstă de 16-17 ani, am început să ne cunoaștem mai bine. Avem o lună de zile de când sunt la timonă, ca să spun așa. Le-am explicat ce îmi doresc, ce vreau de la ei, și anume, să fie serioși, disciplinați, să muncească din greu, să lase toate tentațiile la o parte.
Trebuie să realizeze că România apasă greu pe umerii lor, să fie exemple și pentru societatea în care trăim, iar gândul lor să fie țintit și focusat în a deveni mari campioni. Am mare încredere că acest lucru este posibil. Așadar, lotul național își desfășoară antrenamentele aici, la Reșița, iar sportivii pe care îi avem în pregătire sunt Puicea David, Norbert Marcu, Titi Andrei și Borca Flavius. Mai avem un sportiv de la Buzău care a suferit o operație destul de serioasă, în opinia mea, dar sunt convins că va reveni în forță.
Anul viitor avem două competiții extrem de importante, Festivalul Olimpic al Tineretului European și Campionatul Mondial de Juniori, unde îmi doresc finale – și cu o pregătire bine pusă la punct, putem obține chiar medalii. Am convingerea că putem realiza aceste obiective. Vreau să mulțumesc cluburilor sportive CSS şi CSM Reşiţa, dar și Primăriei municipiului, pentru faptul că s-a aprobat o sumă necesară renovării hotelului din incinta Gloria.
Sperăm în cel mai scurt timp să fie totul gata, iar sportivii noștri să aibă cele mai bune condiții de cazare. Din discuția purtată și cu directorul CSS Reşiţa am înţeles că vor începe lucrările și la acoperișul sălii de gimnastică, unde sunt ceva probleme. Iar în sala de gimnastică îmi doresc ca în viitor să putem avea și o saună şi o sală de mese – exact cum au marile cluburi și echipe naționale, atât în țară cât și în străinătate. Totul este să se dorească acest lucru. Dacă vrem înaltă performanță trebuie să investim și la acest capitol”
, a declarat Răzvan Şelariu, antrenorul coordonator al lotului naţional de gimnastică juniori.

[AUDIO] Cu pricepere şi pasiune, pentru România: Răzvan Şelariu pregăteşte următoarea generaţie de campioni ai gimnasticii româneşti

Articol editat de Vali Hora, 5 octombrie 2022, 22:27

Lotul echipei CSM Reşiţa a început pregătirea de iarnă
Sport luni, 20 ianuarie 2025, 16:04

Lotul echipei CSM Reşiţa a început pregătirea de iarnă

Lotul echipei CSM Reşiţa a început pregătirea de iarnă. 25 de rossoneri s-au prezentat luni dimineaţă la primul apel al antrenorului Flavius...

Lotul echipei CSM Reşiţa a început pregătirea de iarnă
David Popovici, locul secund în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani
Sport vineri, 17 ianuarie 2025, 16:02

David Popovici, locul secund în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani

David Popovici a ocupat locul secund în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani în anul 2024, după atletul grec Miltiadis Tentoglou, a...

David Popovici, locul secund în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani
Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, calificate în turul al doilea la dublu feminin la Australian Open
Sport vineri, 17 ianuarie 2025, 12:53

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, calificate în turul al doilea la dublu feminin la Australian Open

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, în perechi diferite, s-au calificat în runda a doua a probei feminine de dublu la Australian Open, primul...

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, calificate în turul al doilea la dublu feminin la Australian Open
Activitatea clubului CSM Reșița, detalii despre barajul din Cupa României și perspective pentru 2025
Sport joi, 16 ianuarie 2025, 09:38

Activitatea clubului CSM Reșița, detalii despre barajul din Cupa României și perspective pentru 2025

În studioul Radio Reșița a revenit Cristi Bobar, președintele clubului CSM Reșița, care ne-a oferit detalii despre activitatea clubului din...

Activitatea clubului CSM Reșița, detalii despre barajul din Cupa României și perspective pentru 2025
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 17:20

Madison Keys, adversara Gabrielei Ruse în turul al doilea la Australian Open

Gabriela Ruse o va întâlni pe Madison Keys în runda a doua a turneului Australian Open, după ce americanca a învins-o, marți, pe compatrioata...

Madison Keys, adversara Gabrielei Ruse în turul al doilea la Australian Open
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 14:07

Cupa ”Mihai Eminescu” deschide seria competițiilor din 2025 pentru șahiștii cărășeni

Încep competițiile de pe plan local pentru șahiștii cărășeni. Miercuri, 15 ianuarie se desfășoară Cupa ”Mihai Eminescu”,rezervată...

Cupa ”Mihai Eminescu” deschide seria competițiilor din 2025 pentru șahiștii cărășeni
Sport luni, 13 ianuarie 2025, 12:33

Victorie dificilă pentru Jaqueline Cristian, în primul tur la Australian Open

Jaqueline Cristian a obținut o victorie dificilă, 6-2, 4-6, 7-6 (10/7) cu croata Petra Martic, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului...

Victorie dificilă pentru Jaqueline Cristian, în primul tur la Australian Open
Sport luni, 13 ianuarie 2025, 07:47

FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei

FC Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid cu scorul de 5-2 (4-1), duminică seara, în...