Vulpişorul transformat

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 septembrie 2015, 17:08 / actualizat: 10 septembrie 2015, 18:34

Din păcate, pentru mine dar mai ales pentru ei, am întâlnit şi nişte… specimene, nu de alta dar oameni nu pot să le spun,  gata oricând să înjure, să spurce, să murdărească totul la comandă, desigur pentru o ciosvârtă aruncată de stăpân. Dispuşi să-şi nege originea, chiar mama de la care a supt, doar pentru bani.

Un astfel de individ, despre care am mai scris mai demult, denumindu-l atunci Vulpişor, a crescut. Acum a ajuns Suflincurici. Cândva, am fost colegi… am fost. El a ales altă cale. A dorit să-i pupe condurul lui Frunzăverde într-o vreme, când presa mai primea bani de la instituţii. Dar cum mielului îi place să sugă de la mai multe oi, şi Suflincurici o făcea cu bucurie. Am fost martor nu odată când îl ameninţa pe primarul Stepanescu că a trecut termenul, şi nu a primit banii. Musai trebuie să…. să ce mai coate goale, să ce? Dar trebuie să amintim că sunt multe administraţii locale care alocă sume importante din banii cetăţenilor pentru mizerii şi scandaluri promovate zilnic de personaj. Aceştia nu sunt tot bani publici?

Mai nou, Suflincurici se leagă de SRR;  de instituţia la care cu onoare lucrez. Îl deranjează faptul că radioul public are audienţă, are bonitate, are o situaţie financiară cum nu a avut de 26 de ani încoace.

Îl deranjează ceva. Gata ştiu; e proverbul acela românesc „vulpea când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri”. Am avut înţelegere pentru astfel de suflincurici, pentru astfel de indivizi de joasă speţă, care nu ştiu decât să se bălăcească în noroi, asemeni porcilor şi să-l împroşte în stânga şi dreapta sub forma adevărului absolut.

Pe Suflincuriciul nostru nu l-am auzit vreodată vorbind de TVR, tot instituţie publică, tot finanţată din banul contribuabilului, unde s-a furat, s-a cheltuit fără noimă, iar acum societatea se află în pragul falimentului. Nu, pe suflincurici îl roade că nu este şef la Radio Reşiţa, deşi postul de manager s-a ocupat prin concurs. Un concurs la care el nu a participat. A încercat să ajungă sus, pe uşa din dos, pe spinarea unui partid politic, aşa cum îi stă bine unui suflincurici. N-a mers.

Acum scrie; scrie cu obidă, cu patimă, cu gândul că este toamna, s-au copt strugurii şi nu mai sunt atât de acri. Suflincurici speră. Atâta doar ce de la dorinţă la putinţă… este cale lungă, iar suflincuriciul nostru nu va ajunge şef nici în viaţă asta şi nici într-una viitoare. Nu are stofă, nu are caracter, are doar alura celor ce se tăvălesc în noroi şi se ceartă pe mâncarea din vălău. Dar ce să-i faci; va veni o zi când va realiza adevărata dimensiune a pupatului în fund pe bani şi va înţelege ca titlul de suflincurici nu este un adjectiv; este modul lui de viaţă.

Dan Agache