Vaccinarea anti-COVID-19 la sat pare o misiune posibilă în Caraş-Severin. Cinci comune abia dacă au atins pragul de 15%
Rata de vaccinare în mediul rural este foarte mică în ciuda caravanelor mobile organizate de către autorităţi. În cinci comune din Caraş-Severin – Şopotu Nou, Cornereva, Berzasca, Socol şi Bucoşniţa, abia dacă a fost atins pragul de 15%. La polul opus – Glimboca, Vermeş, Văliug şi Zorlenţu Mare au cea mai mare acoperire vaccinală dintre comune, peste 30%.
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 noiembrie 2021, 22:02
Nimic nu pare să îi convingă pe săteni să facă acest pas spre normalitate, nici măcar restricţiile sau numărul mare de pacienţi de la terapie intensivă. Autorităţile spun că nu reuşesc în niciun fel să mobilizeze cetăţenii.
Rata de vaccinare în comuna Sacu este de doar 15,04%. Primarul Nicolae Daminescu spune că în luna iunie, în cadrul campaniei Oraşul vaccinează satul s-au imunizat 24 de persoane, iar de atunci nu au mai fost doritori pentru se organiza o nouă acţiune. „În comuna Sacu există o reticență la vaccinare deși și noi ca primărie împreună cu medicul de familie am informat populaţia, am pus anunţuri la locuri vizibile că cei care doresc să se vaccineze se pot înscrie dar din păcate nu sunt doritori. Foarte rar sunt persoane care se vaccinează la centre de vaccinare din Caransebeș sau Lugoj.”
Liste pentru campania mobilă Oraşul vaccinează satul se fac şi în comuna Sicheviţa, unde acoperirea vaccinală este tot scăzută, 15,08% din populaţie este imunizată împotriva SARS-COV-2.
Primarul Ilie Jurca spune că momentan s-au înscris 16 persoane. „Să am cel puţin 20-25 de persoane şi atunci cer să se organizeze o acţiune mobilă de vaccinare. Sunt mulţi bătrâni, peste 60 de ani care nu acceptă, nu vor să meargă pentru că nu au contact. Mulţi merg la Moldova Nouă să se vaccineze, când trebuie să plece în străinătate, deci doar când este nevoie. ”
Şi primarul comunei Socol, Olgiţa Ghiţă spune că va organiza o acţiune mobilă pentru a creşte rata de vaccinare care în prezent este una dintre cele mai mici din judeţ, de 13,88%. ” Ne pregătim pentru o nouă acţiune mobilă, am avut şi în luna august, avem şi acuma. Înscriem persoane care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, apoi transmitem către Direcţia de Sănătate Publică şi se organizează campania, cel mai probabil până la sfârşitul acestei luni.”
Nicio localitate din Caraş-Severin nu a ajuns la pragul de imunizare de 50%. Cea mai mare acoperire vaccinală din judeţ este în Herculane – 38,88%, Reşiţa – 36,13% şi Caransebeş – 34,77%.