Și-a luat rămas bun de la calul ei și a murit!
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 noiembrie 2014, 10:14
În Marea Britanie, o femeie aflată pe patul de moarte a avut o ultimă dorinţă care a uimit pe toată lumea. Sheila Marsh, în vârstă de 77 de ani, bolnavă de cancer, a cerut, înainte de a-şi da duhul, să îşi mai vadă pentru ultima dată calul iubit, Bronwen, pentru a-şi lua rămas bun de la el. Calul i-a fost adus în grădina spitalului Wigan Royal Infirmary, unde era internată Marsh, care l-a sărutat, iar la câteva ore după această scenă de tandreţe, şi-a dat obştescul sfârşit, impresionându-i pe toţi cei prezenţi. Tina, fiica în vârstă de 33 de ani a Sheilei Marsh, a povestit că mama sa, care trăia în orăşelul Bickershaw, iubea foarte mult animalele. “Mama avea şase cai, trei câini, trei pisici şi încă alte câteva animale. Îşi dedicase viaţa acestor animale”, a mai spus fiica acesteia.
Sursa: rador.ro