Să îmi vaccinez sau nu copilul?
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 iunie 2015, 11:14
În satul ilfovean Săftica, aparţinând comunei Baloteşti părinţii au înţeles însă că pentru a avea copii sănătoşi e nevoie de vaccinare.
,,Copilul este deja imunizat din materninate împotriva Hepatitei B şi BCG-ului şi după aceea continuă imunizarea la diferenţă de o lună, iar până la vârsta de 1 an ajunge unde trebuie. Totdeauna discutăm cu mamele şi le asigurăm că riscul de a li se îmbolnăvi copilul în cazul în care nu a fost vaccinat este foarte mare. Mamele se prezintă la medic exact la termenele la care trebuie vaccinat copilul, iar până în acest moment nu am primit niciun refuz din partea lor în privinţa vaccinării, a declarat dr. Anca Petcu, medic primar medicină de familie în comuna Baloteşti, judeţul Ilfov.
Vaccinarea copiilor rămâne însă o problemă în comuna Afumaţi din judeţul Ilfov.
,,Sunt mulţi părinţi care refuză să-şi vaccineze copiii. Unii se sperie fiindcă au citit prospectele, pline de reacţii adverse. Alţii se informează de pe internet, invocând studii publicate pe bloguri sau diverse cărţi. Cei mai mulţi dintre părinţi consideră că serurile incluse în schema obligatorie de vaccinare mai mult le dăunează copiilor decât să îi ajute, lucruri total neadevărate, deoarece beneficiile vaccinării sunt infinit mai multe decât eventualele reacţii adverse“, precizează dr. Aurora Matei, medic primar medicină de familie în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.
Lipsa imunizării poate avea consecinţe grave.
„Cu cât copilul e mai mic, cu atât sistemul acestuia este mai puţin pregătit să lupte împotriva bacteriilor şi a virusurilor, care pot să dea boli infecţioase foarte grave, chiar mortale. Difteria, variola, tetanosul, poliomelita – cred că am spus nişte boli de care oricine a auzit şi ştie că au făcut ravagii”, atrage atenţia dr. Aurora Matei , medic primar medicină de familie în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.
Medicii susţin că singurele efecte adverse demonstrate până acum sunt minore.