Procurorul cel voinic şi casele de aur!!!
(Dan Agache)
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 mai 2015, 13:11
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi… ce-am mai povesti. A fost odată în regatul lui Pierde Vară, un prinţ mare şi voinic, înalt, cu umeri laţi şi privire directă şi pătrunzătoare, cu pletele fluturând în vânt, când călărea pe domeniul lui care se chema Bucureşti. El era stăpânul absolut a tot ceea ce se chema domeniu public şi privat; de la parcuri la borduri pe care le schimba în fiecare an la fel ca predecesorii lui, de la spaţii comerciale la case retrocedate. Şi retroceda prinţul nostru cel frumos într-un an, cât alţii într-o viaţă. A intrat chiar şi în cartea recordurilor din acele timpuri pentru minunata ispravă de a retroceda 69 de case într-o singură zi, unui singur om. Mare veselie a fost atunci; au cântat şi au băut, 7 zile cheful a ţinut. Când la Cireşica, când la Grifco, când la cine ştie ce altă bodegă obscură din subordina sa directă.
Şi a crescut prinţul nostru şi a prins putere, până când într-o zi a câştigat prin luptă dreaptă şi cinstită locul regelui din ţara lui Pierde Vară, loc rămas vacant. Altă bucurie fără margini pentru prinţul nostru, ajuns peste noapte rege, dar şi pentru alaiul său de bufoni şi saltimbanci, care nu ştiau cum să-şi arate mai tare bucuria pentru locul obţinut chiar lângă oala cu smântână. Au cântat şi au băut, 10 ani bucuria a ţinut. 10 ani în care au făcut ce au vrut şi cu casele şi cu banii luaţi împrumut pe 20 de ani, au cheltuit pe terenuri de sport în pantă, pe bazine de înot în sate fără apă şi canalizare, pe şcoli şi spitale pe care azi le-au inaugurat şi mâine le-au lichidat. Au cheltuit şi au furat cum numai din poveşti am mai aflat.
Dar într-o zi mohorâtă de iarnă, fostul prinţ şi rege, falnic odinioară, a îmbătrânit şi a fost silit de lege să abdice. Mare supărare la castel atunci; lacrimi, bocete, suspine, certuri pe avere, necaz mare ce mai. Ba mai mult, balaurul pe care el l-a crescut la pieptul lui şi l-a hrănit cu jăratec 10 ani de zile, a început să muşte mâna stăpânului. Mai întâi a furat-o pe Ileana Cosânzeana şi a ascuns-o în palatul lui sub-pământean de piatră, cu zăbrele la ferestre. Mai apoi balaurii cei mici, întrupaţi în procurori îşi arătau muşchii peste tot şi îl tot împungeau cu suliţa pe fostul mare împărat, bucurându-se ca nişte copii când îl auzeau cum plânge, se vaită şi vociferează pe la toate televiziunile de casă.
Până când, un procuror mai destoinic şi fără frică de fostul împărat şi alaiul său, a început să-l caute de casele de aur, pe regele din ţara lui Pierde Vară, le pitise pe vremea când era un prinţişor şi credea că tot ce mişcă îi aparţine. Mare supărare, mare. Acum regele, bătrân, gârbovit de poverile de galbeni pe care le-a tot cărat în spate, fără pletele ce-l caracterizau odată, cu privirea pierdută şi faţa palidă, uitându-se cruciş la procurorul cel tânăr şi căutând o cale de scăpare, aşteaptă să dea socoteală pentru casele de aur pitite demult, pe când era un tânăr prinţişor.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Şi-am încălecat pe-o căpşună, că nu e deloc o mare minciună. Acum vă spun somn uşor, dormiţi liniştiţi, procurorii veghează. Noapte bună naţie română, noapte bună.
(Dan Agache)
