Primăvară, printre fulgi de nea
Articol editat de Mirabela Afronie, 2 aprilie 2015, 15:18
Mă uit lung în calendar, mă frec la ochi, clipesc des şi constat: joi, două aprilie 2015. Teoretic, e primăvară. Întorc capul spre fereastră, mă mai frec odată la ochi, mai clipesc odată, tot des şi cu toate acestea, rezultatul e acelaşi: ninge. Mă uit din nou în calendar, nu s-a schimbat nimic. Afară s-a schimbat ceva; a început şi vântul care îşi aminteşte brusc şi dintr-odată de Mircea Baniciu „Ascultă cum ninge-n decembre”. Care decembrie fraţilor, că e aprilie. Ei şi? Continuă să ningă. Ba viscolit, ba molcom precum în poveşti.
Unii ar spune că e zăpada mieilor; alţii că e ultima răbufnire a Babei Dochia. Indiferent de răspuns, cred că totul e clar: Vine primăvara. De acum nimic nu o mai poate întoarce. Cireşii stau să pocnească în Banatul de Munte, zarzării îşi scutură deja florile, liliacul mai are puţin şi înfloreşte. Oricât s-ar chinui, coana iarnă nu mai are nicio şansă. Natura se primeneşte, lepădând cojocul gros de frig, zăpadă, lapoviţă şi ninsoare şi îmbracă o haină mai subţire, mai diafană de ghiocei, toporaşi şi câteva brânduşe. Acesta e semnalul care an de an, ne anunţă că se schimbă anotimpul.
Întrebarea e noi vom reuşi să ne schimbăm? De haine poate, că de caracter nu prea avem şanse, nu de alta dar unii sunt mulţumiţi de el, altora nu le pasă, iar cei mai mulţi nu se sinchisesc. Cui să-i pese? – îmi şopteşte o voce în ureche. De ce întreb eu? Aşa, în general, de viaţă, de primăvară, de caractere, îmi răspunde aceeaşi voce lăuntrică. Nimănui, sau doar câtorva. E timpul pentru curăţenie, dacă tot vine primăvara. Curăţenie în casă, în dulapul de haine, în suflet, în viaţă. Mda, recunosc, devin puţin melancolic, dar jur, nu sunt eu de vină. Medicii vorbesc de astenia de primăvară. Vedeţi, tot de primăvară e vorba. Nu am auzit pe nimeni să pomenească de astenia de sfârşit de iarnă. Nu, toţi spun că e de primăvară.
Păi dacă toată lumea vorbeşte de acest anotimp, să-i dăm drumul. Mă scutur de astenia, care mi-a murdărit umărul stâng, mă gândesc la perioada sărbătorilor care va începe peste doar două zile, îmi frec fericit palmele cu gândul la ouăle roşii, cozonacii şi friptura de miel ce va sfârâi în cuptor peste doar o săptămână şi privesc viaţa cu optimism.
Rezultatul se simte imediat în tonusul meu. Ba mai mult, întorc din nou capul spre ferestră şi-mi râd în barbă: a ieşit soarele. Cam timid, cam cu dinţi, dar e acolo. Fulgii de nea i-am dat uitării. A venit primăvara. De acum poate să ningă cu flori dalbe, pentru că nimic nu o mai întoarce din drum. Da, e primăvară.
(Dan Agache)
