Pledoarie pentru mişcare
Cred că a venit momentul să lăsăm, măcar în acest sfârşit de săptămână, politicul deoparte şi să ne ocupăm puţin de noi. Dacă aleşii noştrii au plecat în vacanţă şi nu mai au grija noastră – asta nu înseamnă că până acum ar fi avut-o, – cineva trebuie să se ocupe şi de noi. Şi dacă nu noi, atunci cine; şi dacă nu acum, atunci când?
Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestui neam, este „văitătura naţională”; altfel spus, ne place, fie că trebuie sau nu, să ne plângem mereu: ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba că plouă tot timpul, ba că e secetă şi câte şi mai câte. Pentru că tot e anotimpul vacanţelor şi al concediilor, mai nou ne plângem că nu avem bani de concedii. Sincer nici eu nu am suficienţi bani pentru un concediu aşa cum mi-l doresc: adică o croazieră de cel puţin o lună, pe un pachebot luxos cu „all inclusiv”. Ar trebui oare să-mi smulg părul din cap, sau să mă dau cu dosul de pământ? Aş putea să fac şi asta, dar….ce rezolv? Nimic, vă spun eu.
Cel mai corect ar fi să mă uit în portofel şi abia apoi să mă gândesc ce şi cum să fac. Coreeeeect; verific respectivul portofel şi constat că pentru acest sfârşit de săptămână mai am disponibil 200 de lei. Pentru o minivacanţă nu ajung, ar spune unii. Eu zic că mai şi rămân. Primul drum la magazin: apă plată, câteva pixe de bere, cu sau fără alcool, o caserolă de mici, una cu amestec pentru grătar, un borcan de muştar, o pâine, nişte napolitane, eventual o ciocolată şi…gata. Pun totul într-un rucsac, îmi iau pantalonii scurţi, un tricou, încălţările de vară şi…la drum. Cum unde? În vacanţă. Sunt atât de multe locuri frumoase în Banatul de Munte, încât nu cred că ne-ar ajunge 10 veri să le vizităm pe toate aşa. Semenicul ori Muntele Mic – vara; Cheile Nerei, Cheile Caraşului, Cheile Cernei. Se poate ieşi la ocazie, se poate pleca pe jos, cu bicicleta ori cu maşina, dar asta nu mai e drumeţie. Se poate înopta la hotel (funcţie de acelaşi portofel), la pensiuni, cabane, sau pur şi simplu la săteni: în case, ori în podul cu fân. Când aţi dormit ultima oară în fânul proaspăt cosit? Dacă nu vă amintiţi, înseamnă că niciodată; e o experienţă care nu se uită toată viaţa. Mai un izvor cu apă rece, mai umbra răcoroasă a unui pâlc de arbori, mai nişte fructe de pădure, că tot s-a copt zmeura, ori nişte corcoduşe numai bune de mâncat în aceste zile….
Din rucsac nu ar trebui să lipsească aparatul foto; nu telefonul, pe ăsta ar trebui să-l lăsaţi acasă că prin păduri ori prin chei nu aveţi internet şi nu pentru asta a-ţi ieşit din casă. Seara un foc în vatra special amenajată, poveşti de speriat copii la lumina lanternelor, ori în intimitatea cortului dacă aveţi aşa ceva, sau pur şi simplu puteţi asculta în tăcere cântecul greierilor, ori trilul mierlei şi al privighetorii, sub un cer plin de stele ce nu se văd niciodată de la bloc. La întoarcerea spre casă sigur nu se va supăra nimeni dacă veniţi cu un braţ de flori de câmp. E o variantă ieftină dar sănătoasă pentru o minivacanţă la sfârşit de săptămână; fară costuri mari, dar cu beneficii imense: aer curat, mişcare, socializare. Alta decât cea de acasă din faţa calculatorului. Baterii încărcate, zâmbete pe feţele celor dragi în pofida unei băşici apărută şi ea din lipsă de mişcare.
Dar nu, mai bine nu; mai bine stăm acasă şi ne văităm ce scumpă e viaţa, cât am vrea să mergem în concediu dar nu avem bani, cât de hain e guvernul, sunt politicienii, e toată lumea, pentru că noi am vrea, dar nu avem cu ce. Oare?
(Dan Agache)
Articol editat de Daiana Rosca, 3 iulie 2015, 15:23
Cred că a venit momentul să lăsăm, măcar în acest sfârşit de săptămână, politicul deoparte şi să ne ocupăm puţin de noi. Dacă aleşii noştrii au plecat în vacanţă şi nu mai au grija noastră – asta nu înseamnă că până acum ar fi avut-o, – cineva trebuie să se ocupe şi de noi. Şi dacă nu noi, atunci cine; şi dacă nu acum, atunci când?
Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestui neam, este „văitătura naţională”; altfel spus, ne place, fie că trebuie sau nu, să ne plângem mereu: ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba că plouă tot timpul, ba că e secetă şi câte şi mai câte. Pentru că tot e anotimpul vacanţelor şi al concediilor, mai nou ne plângem că nu avem bani de concedii. Sincer nici eu nu am suficienţi bani pentru un concediu aşa cum mi-l doresc: adică o croazieră de cel puţin o lună, pe un pachebot luxos cu „all inclusiv”. Ar trebui oare să-mi smulg părul din cap, sau să mă dau cu dosul de pământ? Aş putea să fac şi asta, dar….ce rezolv? Nimic, vă spun eu.
Cel mai corect ar fi să mă uit în portofel şi abia apoi să mă gândesc ce şi cum să fac. Coreeeeect; verific respectivul portofel şi constat că pentru acest sfârşit de săptămână mai am disponibil 200 de lei. Pentru o minivacanţă nu ajung, ar spune unii. Eu zic că mai şi rămân. Primul drum la magazin: apă plată, câteva pixe de bere, cu sau fără alcool, o caserolă de mici, una cu amestec pentru grătar, un borcan de muştar, o pâine, nişte napolitane, eventual o ciocolată şi…gata. Pun totul într-un rucsac, îmi iau pantalonii scurţi, un tricou, încălţările de vară şi…la drum. Cum unde? În vacanţă. Sunt atât de multe locuri frumoase în Banatul de Munte, încât nu cred că ne-ar ajunge 10 veri să le vizităm pe toate aşa. Semenicul ori Muntele Mic – vara; Cheile Nerei, Cheile Caraşului, Cheile Cernei. Se poate ieşi la ocazie, se poate pleca pe jos, cu bicicleta ori cu maşina, dar asta nu mai e drumeţie. Se poate înopta la hotel (funcţie de acelaşi portofel), la pensiuni, cabane, sau pur şi simplu la săteni: în case, ori în podul cu fân. Când aţi dormit ultima oară în fânul proaspăt cosit? Dacă nu vă amintiţi, înseamnă că niciodată; e o experienţă care nu se uită toată viaţa. Mai un izvor cu apă rece, mai umbra răcoroasă a unui pâlc de arbori, mai nişte fructe de pădure, că tot s-a copt zmeura, ori nişte corcoduşe numai bune de mâncat în aceste zile….
Din rucsac nu ar trebui să lipsească aparatul foto; nu telefonul, pe ăsta ar trebui să-l lăsaţi acasă că prin păduri ori prin chei nu aveţi internet şi nu pentru asta a-ţi ieşit din casă. Seara un foc în vatra special amenajată, poveşti de speriat copii la lumina lanternelor, ori în intimitatea cortului dacă aveţi aşa ceva, sau pur şi simplu puteţi asculta în tăcere cântecul greierilor, ori trilul mierlei şi al privighetorii, sub un cer plin de stele ce nu se văd niciodată de la bloc. La întoarcerea spre casă sigur nu se va supăra nimeni dacă veniţi cu un braţ de flori de câmp. E o variantă ieftină dar sănătoasă pentru o minivacanţă la sfârşit de săptămână; fară costuri mari, dar cu beneficii imense: aer curat, mişcare, socializare. Alta decât cea de acasă din faţa calculatorului. Baterii încărcate, zâmbete pe feţele celor dragi în pofida unei băşici apărută şi ea din lipsă de mişcare.
Dar nu, mai bine nu; mai bine stăm acasă şi ne văităm ce scumpă e viaţa, cât am vrea să mergem în concediu dar nu avem bani, cât de hain e guvernul, sunt politicienii, e toată lumea, pentru că noi am vrea, dar nu avem cu ce. Oare?
(Dan Agache)
