Pilotul reșițean Lucien Hora, în fața unei noi etape din Campionatul Naţional de viteză în coastă

Articol editat de Cristina Corocan, 16 mai 2019, 10:13
Pilotul reșițean Lucien Hora a avut o revenire de senzație în Campionatul Naţional de viteză în coastă, după patru ani de pauză. La prima etapă a competiției, Trofeul Serus Râşnov, multiplul campion a reușit să se impună la volanul monospotului său, LOLA.
La finalul acestei săptămâni, Lucien Hora, va lua parte la etapa a doua din această ediție de campionat, cea de la Cheile Grădiştei, un traseu nou și mai puțin de coastă, după cum afirmă chiar multiplul campion național:
”O etapă nouă de viteză în coastă, un traseu nu prea de coastă, foarte îngust și cu nu prea multe ”despre pilotaj”. Sper să țină și vremea cu noi, o vreme capricioasă în această primăvară. Mașina și partea tehnică sunt pregătite 100 %, dar eu pe traseu am fost o singură dată și vreau să văd despre ce e vorba. Dar voi efectua câteva antrenamente acolo pentru a putea să descopăr secretele acestui traseu.Sper să fie bine și să ne întoarcem cu cât mai multe puncte.”
Și în acest an se va desfășura o etapă la Reșița, cea cu numărul IV, la finalul lunii iunie, în organizarea CB Rally Vest din Timișoara, coordonată de pilotul Bogdan Cuzma.