Micul „mic” şi marele politician!
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 mai 2015, 11:12
Mic, mititel, adana kebab sau cevapcici, precum şi alte denumiri preluate din limbile balcanice nu reprezintă altceva decât tradiţionalul produs îndrăgit de români şi servit la iarbă verde în proporţii egale cu berea; adică un mic şi-o bere.
Istoria micului mic românesc se pierde în negura timpului şi e strâns corelată, credeţi sau nu, de un celebru deja serial de televiziune. Iniţial se credea că acest produs culinar îşi are originea în imperiul otoman, dar se pare că celebrul Suleiman a adus adana kebabul din Persia în timpul campaniilor de cucerire. Dar nici perşii nu sunt adevăraţii părinţi, strămoşul micului fiind adus în Persia, tocmai din India. În secolele 15 – 16 turcii l-au răspândit în Balcani, fiecare naţie adăugându-i condimente proprii.
La noi micul se serveşte cu muştar politic. Eeeei, cât e el de mic, pe câţi i-a făcut mari; mari politicieni. Se serveşte din 4 în 4 ani pe post de mită electorală, asociat de regulă cu o găleată portocalie, un fular roşu, o pungă de făină albă sau un pui gata jumulit.
Vă amintiţi de celebrele mese câmpeneşti cu sute de invitaţi, unde micii erau oferiţi cu dărnicie de X sau Y în prezilele alegerilor locale, doar, doar i-o vota cineva. Se pare că unii dintre concetăţenii noştri chiar au apreciat asemenea gesturi, dovadă componenţa rezultată după numărarea voturilor. Aveţi idee, câţi oameni s-au făcut mari pe spinarea micului mititel electoral? Asta era pe vremea când DNA-ul era la regim şi nu se întreba de unde atâţia bani pentru un amărât de mic mititel. Între timp, se pare că a prins gustul micilor şi îi caută pe politicieni la caserolă de le sare ăstora muştarul.
Mai mici sau mai mari, mititeii erau gata gata să intre în istorie, când Uniunea Europeană dorea să scoată bicarbonatul de sodiu, celebrul deja E 500 din alimentaţie şi să ne lase cu buzele umflate şi cu dor de ăla micu. Noroc cu politicienii care au intervenit energic la Comisia Europeană şi ne-au iertat. Dar nu v-aţi întrebat de ce s-au agitat atât de mult aleşii noştri pentru salvarea mititelului de mic? Pentru ţugulanul de rând, mare amator de ieşiri la iarbă verde sau pentru a salva campaniile electorale cu rezultat garantat 100%? Bună întrebare, cu răspunsul e mai greu.
Şi cum micul se leagă indisolubil de sărbătoarea de astăzi pe care românul s-a obişnuit să o petreacă la iarbă verde cu un mic şi-o bere alături, nu m-aş mira ca o parte din miile de caserole de mititei consumaţi astăzi să fi prins deja puţină culoare politică şi să aibă deja un uşor miros politicianist.
Contează mai puţin cine plăteşte, important este cine îl consumă. Trebuie doar evitată culoare şi mirosul politic şi păstrată sărbătoarea de armindeni aşa cum vine ea din timpurile trecute: cu mici şi bere, la iarbă verde cu cei dragi alături.
