[VIDEO-FOTO] Luptătoarea reșițeană Alina Vuc se întoarce de la Mondiale cu medalia de argint și biletul pentru JO Tokyo 2020
UPDATE:
Articol editat de Cristina Corocan, 18 septembrie 2019, 13:55 / actualizat: 18 septembrie 2019, 16:09
UPDATE:
Luptătoarea reșițeană Alina Vuc a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan. La categoria 50 kg a luptat miercuri, 18 septembrie pentru medalia de aur, dar nu a reușit să o învingă pe puternica reprezentantă a Azerbaidjan-ului, Mariya Stadnik.
Maria Stadnik, multiplă campioană europeană, fostă campioană mondială şi dublă vicecampioană olimpică, s-a impus clar la puncte, 13-0, într-un meci în care românca a primit de două ori îngrijiri medicale în repriza a doua după ce s-a ales cu buza spartă.
Alina Vuc a trecut în preliminarii de germanca Ellen Riesterer, în optimi a învins-o pe taiwaneza Meng Hsuan Hsieh, în sferturi a câştigat în faţa ucrainencei Oksana Livaci, campioana europeană şi medaliată cu bronz la Mondialele de anul trecut, iar în semifinale a învins-o pe kazaha Valentina Ivanovna Islamova Brik.
În anul 2017, Alina Vuc a obținut prima medalie de argint la Campionatul Mondial de seniori, la categoria 48 kg, fiind prima medalie obținută la feminin de o sportivă din țara noastră.
În urma rezultatului de la Mondiale, Alina Vuc s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
sursa foto: https://unitedworldwrestling.org
––––––––––
UPDATE:
Alina s-a calificat marți, 17 septembrie în finala Campionatului Mondial, întreceri ce au loc în Kazakhstan.
În semifinală luptătoarea reșițeană a avut parte de o confruntare spectaculoasă cu o reprezentantă a țării gazdă, Valentina Ivanovna Islamova Brik. A câștigat, la limită, după o revenire spectaculoasă, și s-a calificat în lupta pentru medalia de aur.
Miercuri, 18 septembrie va disputa finala cu Mariya Stadnik, din Azerbaidjan. Încă dinainte de sefiminală, Alina Vuc a obținut calificarea la Campionatul Mondial.
Alina este în semifinale la Campionatul Mondial din Kazakhstan, categoria 50 kg și va lupta pentru medalii.
Este primul sportiv de la lupte care își câștigă biletul pentru întrecerea olimpică.
Nu există mândrie mai mare pentru cel care a descoperit-o la Reșița, antrenorul emerit Nicolae Constantin:
”Bucuria mea este imensă după această calificare. Știe toată lumea că o calificare la Jocurile Olimpice este foarte greu să o obții. Bucuria e mare, dar vreau să mă bucur din nou deseară, atunci când are loc lupta pentru calificarea în finala mare. Urmăresc intens ceea ce întâmplă în Kazakhstan. Alina mi-a promis că o să fie pe podium și sper să se țină de cuvânt. Și-a revenit după accidentare și este foarte încrezătoare, știe ce vrea. Îi lipsește o medalie de aur la Campionatul Mondial și la Campionatul European. Sper ca mâine să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a spus Nicolae Constantin.
Alina Vuc a revenit în competiții după o lungă pauză din cauza unei accidentări. Semifinala la Campionatul Mondial din Kazakhstan va avea loc marți. În semifinală va lupta cu o sportivă din țara gazdă.
sursa foto: COSR/FRL/Cristina Corocan
VIDEO:youtube.com