Liber la distracţie!
La munte, la mare, la iarbă verde, într-o staţiune sau pur şi simplu acasă, singuri ori cu un grup de prieteni, după o săptămână de muncă simţim cu toţi nevoia de distracţie. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, distracţie înseamnă: agrement, amuzament, divertisment, plăcere. Acum plăcerile sunt diferite de la caz la caz: unii vor pur şi simplu să lenevească în pat, alţii preferă drumeţiile, alţii cumpărăturile; de gustibus non est disputandum. Altfel spus gusturile nu se discută.
Am întâlnit zilele trecute o cunoştinţă care mi-a povestit că în weekend-ul trecut a fost cu prietenii la munte; au închiriat o cabană şi… s-au distrat. Cum întreb eu, curios să ştiu pe ce coclauri au umblat? Uauuuuu, a fost super, am stat trei zile, m-am îmbătat… a fost excelent. Ce întreb eu nedumerit? Distracţia. Păi care distracţie, insist eu nedumerit? Nu ţi-am spus, m-am îmbătat, 3 zile nu am ştiut nimic de mine; ce cool a fost. Cum a fost, încerc eu să obţin explicaţii suplimentare? Super tare, peste două săptămâni, mergem la mare; aceeaşi trupă.
Bravos îmi zic eu în gând; halal să-ţi fie. Chestia asta cu îmbătatul, cred că se putea rezolva si acasă. Dacă după o ieşire la munte sau mă rog la mare, tot ce-ţi rămâne în cap sunt nişte vapori de alcool şi sentimentul de cool este…. naşpa, dacă-mi permiteţi acelaşi limbaj. Unde sunt plimbările pe poteci, fotografiile unor piscuri pe care mai stăruie petice de zăpadă, unde este buchetul acela de flori de câmp sau o creangă de alun găsită în cărare… Nimic din toate acestea. Doar ideea că ai fost la munte şi te-ai îmbătat precum… Dar mai bine mă abţin. Este tipică această formă de manifestare pentru o parte a tinerei generaţii. Nu că cei în vârstă ar fi altfel, dar cel puţin ei stau acasă, se afundă în cine ştie ce bodegă şi nu se bat cu cărămida în piept că au fost la munte, la mare sau mai ştiu eu pe unde. Mi-a fost jenă să-mi întreb amicul dacă în mini-vacanţă a apucat să răsfoiască o carte, un ziar, ceva. Nu cred, dar în lipsa unei întrebări rostite, pot să-mi imaginez răspusul.
Suntem înconjuraţi de o bogăţie de peisaje: piscuri înalte, lacuri, râuri repezi de munte, mare, peşteri şi avene, poieni minunate, obiective istorice şi culturale etnofolclorice, mânăstiri şi câte şi mai câte. Ar trebui să le observăm atunci când trecem pe lângă ele. Asta doar dacă nu avem mintea înceţoşată de aburii alcoolului şi privirea împăienjenită de beţie.
Oare când vom fi în stare să înţelegem adevăratul sens al cuvântului distracţie?
Articol editat de Mirabela Afronie, 8 mai 2015, 14:14
La munte, la mare, la iarbă verde, într-o staţiune sau pur şi simplu acasă, singuri ori cu un grup de prieteni, după o săptămână de muncă simţim cu toţi nevoia de distracţie. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, distracţie înseamnă: agrement, amuzament, divertisment, plăcere. Acum plăcerile sunt diferite de la caz la caz: unii vor pur şi simplu să lenevească în pat, alţii preferă drumeţiile, alţii cumpărăturile; de gustibus non est disputandum. Altfel spus gusturile nu se discută.
Am întâlnit zilele trecute o cunoştinţă care mi-a povestit că în weekend-ul trecut a fost cu prietenii la munte; au închiriat o cabană şi… s-au distrat. Cum întreb eu, curios să ştiu pe ce coclauri au umblat? Uauuuuu, a fost super, am stat trei zile, m-am îmbătat… a fost excelent. Ce întreb eu nedumerit? Distracţia. Păi care distracţie, insist eu nedumerit? Nu ţi-am spus, m-am îmbătat, 3 zile nu am ştiut nimic de mine; ce cool a fost. Cum a fost, încerc eu să obţin explicaţii suplimentare? Super tare, peste două săptămâni, mergem la mare; aceeaşi trupă.
Bravos îmi zic eu în gând; halal să-ţi fie. Chestia asta cu îmbătatul, cred că se putea rezolva si acasă. Dacă după o ieşire la munte sau mă rog la mare, tot ce-ţi rămâne în cap sunt nişte vapori de alcool şi sentimentul de cool este…. naşpa, dacă-mi permiteţi acelaşi limbaj. Unde sunt plimbările pe poteci, fotografiile unor piscuri pe care mai stăruie petice de zăpadă, unde este buchetul acela de flori de câmp sau o creangă de alun găsită în cărare… Nimic din toate acestea. Doar ideea că ai fost la munte şi te-ai îmbătat precum… Dar mai bine mă abţin. Este tipică această formă de manifestare pentru o parte a tinerei generaţii. Nu că cei în vârstă ar fi altfel, dar cel puţin ei stau acasă, se afundă în cine ştie ce bodegă şi nu se bat cu cărămida în piept că au fost la munte, la mare sau mai ştiu eu pe unde. Mi-a fost jenă să-mi întreb amicul dacă în mini-vacanţă a apucat să răsfoiască o carte, un ziar, ceva. Nu cred, dar în lipsa unei întrebări rostite, pot să-mi imaginez răspusul.
Suntem înconjuraţi de o bogăţie de peisaje: piscuri înalte, lacuri, râuri repezi de munte, mare, peşteri şi avene, poieni minunate, obiective istorice şi culturale etnofolclorice, mânăstiri şi câte şi mai câte. Ar trebui să le observăm atunci când trecem pe lângă ele. Asta doar dacă nu avem mintea înceţoşată de aburii alcoolului şi privirea împăienjenită de beţie.
Oare când vom fi în stare să înţelegem adevăratul sens al cuvântului distracţie?
