Prima pagină » Editorial FM » La răscruce de vremuri.

La răscruce de vremuri.

De aproape 26 de ani ne aflăm în aceeaşi răscruce de vremuri. Oricât ne-am strădui habar nu avem care e drumul pe care ar trebui să mergem. Adevărul e că ne e greu, ne e foarte greu, spre imposibil, să alegem calea; nu de alta dar cei aproape 50 de ani de socialism multilateral şi intensiv ne-au transformat în legume şi ne-au răpit capacitatea de a gândi singuri.

Bunicii noştri erau ocupaţi să reclădească ţara după ravagiile celui de-al doilea Război Mondial. Părinţii noştrii au ales, mă rog e doar un fel de a spune, au ales calea socialismului cu faţă umană şi trăsături sovietice. Noi am prins perioada în care toată lumea avea un loc de muncă, toată lumea putea să ia un credit fără frica pierderii serviciului, toată lumea avea o locuinţă. E drept, multe dintre ele aidoma unei cutii de chibrite, dar tot era un acoperiş deasupra capului.

Noi ne-am trezit în decembrie 89 că putem să pornim pe un drum al nostru, avem şansa să o luăm de la acapăt, că teoretic exista şansa să ne făurim viitorul aşa cum ni-l doream. Am avut această şansă. Din păcate am pierdut startul. Ne aflăm atunci, şi din păcate mai suntem şi acum, în faţa unei răscruci de vremuri. Nu era nevoie decât să alegem calea şi s-o urmăm. Din păcate anii lungi în care sloganul „Noi muncim, noi nu gândim” şi-au pus amprenta pe mintea noastră şi ne-au împiedicat să luăm o hotărâre. Ezitarea noastră le-a permis altora să fure startul şi odată cu ea şi viitorul nostru. Au ales ei calea, dar nu pentru noi toţi ci doar pentru ei. Au ales poteci ştiute numai de unii şi au ajuns acolo unde trebuia să fim cu toţii: în inima Europei. Noi, ceilalţi, mai temători asemeni unei cirezi de vite, am aşteptat să vină unul şi altul să ne mâne de la spate cu biciul. Ne-am lăsat conduşi pe un drum care nu era altceva decât un cerc închis din care nu ştim, sau nu vrem, să ieşim.

În tot acest răstimp, cei care ne tot mână de la spate de aproape 26 de ani, şi-au văzut de treabă. O treabă urâtă despre care noi nici nu am vrut să auzim: au furat, au siluit ţara, ne-au minţit, ne-au făcut promisiuni fără acoperire, ne-au îngenunchiat şi ne batjocoresc şi acum.

Noi continuăm să visăm la un Făt Frumos, călare pe-un cal alb, care va să vină, în timp ce ei au continuat să-şi facă jocul: au furat, au siluit ţara, ne-au minţit… Suntem în aceeaşi răscruce de vremuri, dar mai bătrâni, mai obosiţi şi tot mai lipsiţi de speranţă. Am schimbat un jug cu un altul pentru că nu am fost în stare să ne hotărâm încotro să o apucăm. În preajma noastră se aude tropotul mânjilor din generaţia de mâine; mai supli, mai atletici, mai neînvăţaţi cu zăbala, părăsesc turma care nu mai are viitor şi îşi iau viaţa în propriile mâini. Nu stau neputincioşi în faţa unei răscruci de vremuri cum o facem noi, aşteptând ceva, de undeva, care va veni cândva, dacă va veni.

Îi poţi condamna? Nu, pentru că ei au înţeles că turma aceasta nu mai are şanse şi se îndreaptă spre un destin pecetluit de alţii. Ei au ales calea. O cale a lor şi numai a lor, refuzând cu încăpăţânare atât zăbala cât şi hamul. I-am crescut să fie liberi, să nu mai aştepte degeaba, la o răscruce de vremuri…

(Dan Agache)