Ascultă Radio România Reșița Live

Judecător reținut pentru mai multe infracțiuni

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Greblă Toni i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 11 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arest la domiciliu.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Judecător reținut pentru mai multe infracțiuni

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 martie 2015, 15:01

În completarea comunicatelor nr. 122/VIII/3 din 22 ianuarie 2015 și 194/VIII/3 din 03 februarie 2015, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 10.03.2015, ora 11.35, până la data de 11.03.2015, ora 11.35, a inculpatului:

GREBLĂ TONI, judecător la Curtea Constituţională a României, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de:
– trafic de influenţă, în formă continuată,
– efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni),
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2015, inculpatul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, a pretins și primit de la suspectul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afișe
Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de suspectul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ș.a.).

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, a exercitat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (activități comerciale), disimulate prin interpuși, încălcând dispozițiile de incompatibilitate (privind incompatibilitățile judecătorului de la Curtea Constituțională și ale senatorului).
A rezultat că, în mod neîntrerupt, inculpatul Toni Greblă a desfășurat activități comerciale direct și prin interpuși și a exercitat calitățile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj și cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producția de energie electrică.
Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Bîrcină Ion (persoană apropiată relațional), un cetățean turc, cetățeanul moldovean Victor Dolghi și Constantin Bartolomeu Săvoiu.
Împreună cu cei 4 suspecți menționați, inculpatul a constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a iniția raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federația Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargo unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.
În fapt, embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancțiuni de către Uniunea Europeană Rusiei.
În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în țară, cât și în afara țării, acționând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.
În perioada 2014 – 2015, aceștia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârșirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Din probele administrate, a rezultat că după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma inculpatului, acesta şi-a continuat activitatea infracţională, efectuând demersuri concrete de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În acest sens, în perioada februarie-martie 2015, inculpatul Toni Greblă a efectuat, prin intermediari, și în mod nemijlocit, demersuri de preconstituire a unui contract simulat de vânzare-cumpărare, prin care să ascundă calitatea de proprietar al animalelor din fermă, în vederea valorificării acestora (acesta nefiind încheiat din motive independente de inculpat).

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Greblă Toni i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 11 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arest la domiciliu.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Fostul director general A.P.D.R.P, trimis în judecată
Prezent la DNA luni, 31 august 2015, 12:50

Fostul director general A.P.D.R.P, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de...

Fostul director general A.P.D.R.P, trimis în judecată
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, reţinut pentru luare de mită
Prezent la DNA joi, 27 august 2015, 09:12

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, reţinut pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus...

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, reţinut pentru luare de mită
Fostul preşedinte al lui Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara
Prezent la DNA sâmbătă, 27 iunie 2015, 17:02

Fostul preşedinte al lui Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara

Fostul președinte al clubului de fotbal Politehnica Timișoara, a fost pus sâmbătă, 27 iunie, sub acuzare de procurorii DNA pentru complicitate...

Fostul preşedinte al lui Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara
Senatorul Dan Şova sub control judiciar
Prezent la DNA vineri, 5 iunie 2015, 16:18

Senatorul Dan Şova sub control judiciar

  În completarea comunicatului nr. 1026/VIII/3 din 5 iunie 2015 şi nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015, privind presupuse acte asimilate...

Senatorul Dan Şova sub control judiciar
Prezent la DNA vineri, 29 mai 2015, 15:25

Arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu, șantaj și instigare la delapidare

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată în stare de...

Arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu, șantaj și instigare la delapidare
Prezent la DNA vineri, 29 mai 2015, 10:01

Percheziții în Hunedoara și alte 2 județe

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează...

Percheziții în Hunedoara și alte 2 județe
Prezent la DNA vineri, 29 mai 2015, 09:15

Percheziții în 12 locații

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează...

Percheziții în 12 locații
Prezent la DNA vineri, 29 mai 2015, 09:00

Primar arestat pentru luare de mită

În completarea comunicatului 978/VIII/3 din 28 mai 2015, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:...

Primar arestat pentru luare de mită