Horoscop, 5 mai 2015
Articol editat de Mirabela Afronie, 5 mai 2015, 07:00 / actualizat: 5 mai 2015, 13:04
Taur– Veţi constata cu uimire că unele probleme de la serviciu dispar de la sine, altele se accentuează. Aţi putea intra într-o criză de timp serioasă din cauză că refuzaţi să cooperaţi cu echipa de lucru.
Gemeni- Voi aţi ajuns la finalul unei etape extrem de importantă în relaţia cu o persoană pe care o apreciaţi în mod desosebit. Acum a venit timpul să vă lăsaţi purtaţi de val. Atenţie să nu vă înecaţi la mal.
Rac- Vreţi, nu vreţi, trebuie să vă ocupaţi de reaşezarea unor roluri în familie. Chiar dacă vi se dă mai multă libertate, nu aveţi voie să uitaţi de atribuţiile ce vă revin că doar sunteţi capul familie, liderul grupului, mâna de fier.
Leu – Pentru voi se derulează o zi destul de importantă pentru a vă definitiva proiectele. S-ar putea să fiţi ispitiţi cu o scurtă vacanţă undeva în străinătate. Vreţi să păstraţi echilibrul, dar dacă s-ar putea să vă ofere cei din jur motive pentru a reuşi, ar fi o zi perfectă.
Fecioară –Încă de la primele ore veţi căuta soluţii pentru a rezolva o serie de situaţii complicate la serviciu. Aveţi nevoie de mult realism şi de sinceritate, iar dacă nici aşa nu reuşiţi, nu vă daţi bătuţi, armele sunt în mâinile vostre astăzi, mâine nu se ştie.
Balanţă- Capcana pe care o aduce ziua de miercuri nu este nouă pentru voi, dar acum pericolul parcă se accentuează: riscaţi să vă izolaţi pentru că nu prea aveţi chef de nimeni şi nimic. haideţi nu faceţi din ţânţar armăsar, chiar nu e cazul.
Scorpion– Atenţie vine sfârşitul lumii! dar doar în viaţa voastră pentru că adversarii dau semne că s-ar alia cu voi sau ar vrea să vă distragă atenţia susţinând cu totul altceva. Se pare că nu vă daţi bătut ci continuaţi lupta chiar şi cu mâinile goale.
Săgetător– Nu trebuie să vă descurajaţi în faţa fleacurilor. Chiar dacă vă împiedicaţi, nu uitaţi că orice drum are şi capcane. Din punct de vedere financiar astăzi nu aveţi de ce să plângeţi.
Capricorn– Avantajul vostru major este că sunteţi fini observatori, condiţie esenţială pentru o bună adaptare la orice problemă. Ar fi bine să vă folosiţi de această calitate pentru că vi se pregăteşte ceva din partea unor persoane care nu se bucură de simpatia voastră.
Vărsător– O anumită întâmplare s-ar putea să vă pună în postura de a face o alegere importantă pentru viitorul vostru. Trebuie să puneţi piciorul în prag şi să luaţi o decizie înţeleaptă. Din punct de vedere financiar, nici urmă de bani, nici urmă de stress.
Peşti– Deşi cei din jur caută să vă amăgească, faceţi abstracţie de vorbele lor ademenitoare şi mai bine vedeţi-vă de drum. Nu e cazul să credeţi tot ce auziţi acum, chiar dacă sună tentat să faceţi asta. La capitolul sănătate un control medical ar fi mai mult decât necesar.
Berbec-După mai multe eşecuri, aveţi şanse mari să vă convingeţi în sfârşit partenerul că poate avea încredere în voi în orice moment, dar asta cere un efort constant din partea voastră, pentru mult timp de acum încolo.