Horoscop, 3 ianuarie 2014
Capricorn – Se anunţă unele schimbări în relaţia de cuplu, unele dintre ele surprinzătoare, imposibil de controlat cum ar fi separări sau împăcări greu de înţeles pentru cei din jur. Se va restrânge mult cercul de cunoştinţe şi cel al prietenilor, aşa că tentaţiile vor lipsi.
Vărsător – Astăzi vă eliberaţi de anumite probleme reale, provocări financiare. Nu e o eliberarea definitivă, greutăţile vor avea o scurtă revenire pentru ca apoi să nu vă mai întâlniţi cu ele. Din punct de vedere financiar totul este sub control.
Pesti – În prima jumătate a zilei nu veţi mai fi la fel de dificil de abordat ca până acum, iar partenerul de cuplu va putea răsufla uşurat. Va mai veni un interval de timp, vă veţi ocupa mai multe de propria persoană dar va fi scurt şi nu va produce consecinţe ca în trecut.
Berbec – Intraţi într-o nouă etapă pe plan financiar, care aduce venituri mai mici, dar mai constante. Sunt posibile, în special, inclusiv schimbări legislative care vor genera modificări în situaţia financiară. E o etapă de încununare a unor eforturi, deci sunt avantajaţi cei care se retrag din activitate.
Taur – Sunteţi de nerecunoscut pentru cei apropiaţi, poate chiar şi pentru partenerul de cuplu, care vă va vedea mai concentrat pe chestiuni esenţiale şi poate mai puţin pornit spre distracţie, pierdere de vreme şi preocupări superficiale. Este o etapă de trecere spre un alt statut mai responsabil.
Gemeni – Intraţi într-o perioadă diferită, în care va trebui să luaţi măsuri pentru a vă păstra sănătatea şi a vă bucura, în continuare, de starea de vitalitate cu care sunteţi obişnuit. Ar fi bine să acordaţi o atenţie specială alimentaţiei, ca să nu se deregleze ceva în organism.
Rac – Sunt posibile gesturi măreţe, cu implicaţii majore pe termen lung. Veţi dori să treceţi peste orice obstacol, ca să beneficiaţi de o bază solidă în relaţia de cuplu. Veţi primi ajutor în diverse forme de la prieteni, puţinii pe care îi veţi mai avea, ca să puteţi lua cele mai bune decizii în acest domeniu.
Leu – Este valabilă, în continuare, tendinţa de a vă crede inepuizabil şi de a nu ţine cont de limitele propriului corp. Dacă nu aţi învăţat din greşelile trecutului şi nu vă organizaţi mai bine, veţi ajunge la un grad de uzură atât mare, încât veţi fi nevoit să luaţi măsuri drastice pentru a vă recăpăta echilibrul.
Fecioară – Spre deosebire de zilele trecute, apare teama de lipsuri materiale, cu toate că nu este în firea voastră să vă lăsaţi cuprins de astfel de stări. Ocaziile de câştig nu vor lipsi, chiar dacă nu vor fi constante.
Balanţă – Va fi prima zi în care veţi fi în atenţia unui public mai mare, veţi beneficia de mai multă apreciere şi, în general, veţi fi mai solicitat pe plan profesional. 2015 debutează pe aceste coordonate, care nu apar de la sine. Partea a doua a zilei poate fi un pic mai calmă, dar nu vă aduce o scădere a presiunii celorlalţi.
Scorpion – E debutul unei etape importante din viaţa voastră socială şi profesională, iar astfel de momente pot genera unele probleme de sănătate. Din punct de vedere financiar fiţi foarte atent la cei din jur care vă sunt alături din interes !
Săgetător – Un pas înainte pe plan profesional va atrage şi o creştere a veniturilor, dar trebuie să ştiâi că e un proces lung, iar sumele vor depinde de nivelul vostru de implicare. În partea a doua a anului veţi avea ocazia să iniţiaţi parteneriate, dacă veţi fi dornic de colaborări.
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 ianuarie 2015, 06:00